Locurile libere de la catedre nu suscita interesul salajenilor

Primele concursuri pentru ocuparea posturilor devenite vacante in unitatile de invatamant din judetul Salaj, pe parcursul anului scolar, au adunat saptamana aceasta putini candidati. Conform declaratiilor inspectorului de resurse umane din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Viorel Lungu, un numar de 11 posturi au fost scoase la concurs, examinarea avand loc la nivelul fiecarei unitati de invatamant.

Incepand din acest an, posturile vacante in unitatile de invatamant se ocupa in functie de decizia unitatilor de invatamant cu personalitate juridica. Mai exact, conducerea scolii are dreptul sa isi aleaga profesorii. Primii candidati in lista sunt persoanele care au promovat concursurile de titularizare incepand din 2008 si pana anul acesta. Daca unitatea scolara nu gaseste un cadru didactic dupa bunul plac, poate sa opteze pentru cadre didactice pensionare ori sa imparta postul la alti dascali aflati in scoala. Epuizarea acestor optiuni fara ocuparea posturilor duc la concurs. La aceste concursuri poate participa oricine doreste. Vor trebui sa le promoveze cu note cat mai mari pentru a deveni cadre didactice.

In aceasta saptamana, la nivelul judetului Salaj, au fost organizate concursuri pentru ocuparea a 11 posturi disponibile. Pentru sase dintre acestea, concursurile au avut loc luni si marti, respectiv pentru: patru posturi de limba engleza la Scoala Gimnaziala “Gyulaffi Laszlo” si Scoala Gimnaziala “Andrei Muresanu” din Cehu Silvaniei, si alte doua la Scolile din Horoatu Cransei si Maeriste. Sapte candidati au optat pentru aceste posturi, doar patru reusind sa obtina note peste cinci. Alte doua posturi de educatoare au fost ocupate la Muncel si Ciocmani. Pentru aceste doua posturi din urma, s-au prezentat la concurs patru candidati, trei dintre acestea reusind sa promoveze examenul.

Ieri au avut loc concursuri in cinci unitati, pentru urmatoarele posturi: maistru-instructor-mecanic la Grupul Scolar Sarmasag, unul de educatie tehnologica la Scoala Gimnaziala “Gheorghe Sincai” din Bobota, maistru-instructor-textile la Scoala din Somes Odorhei, maistru-instructor-mecanic la Grupul Scolar Sig si unu de carting la Palatul Copiilor din Zalau. Pentru fiecare dintre aceste posturi s-a prezentat cate un singur candidat.

Numarul mic de candidati se deduce din faptul ca persoanele interesate au acces greu la aceste posturi libere. “Inspectoratul Scolar trebuie sa-si definitiveze lista candidatilor calificati pentru posturile devenite vacante in timpul anului scolar. Acestea sunt eligibile pentru ocuparea posturilor fara a mai sustine concurs. De asemenea, unitatile de invatamant sunt obligate sa afiseze locurile libere la sediul scolii, dar si la avizierul si pe site-ul inspectoratului. Informatia ajunge mai greu la populatie”, a precizat Viorel Lungu.

Din acest an, concursurile de titularizare si suplinire au fost inlocuite cu angajarea la nivelul unitatii de invatamant. Cu toate acestea, candidatii pentru posturile vacante vor trebui sa sustina examen similar celui de titularizare. Organizarea concursului se va face de catre conducerea scolii, care va desemna o comisie de evaluare si o comisie de corectare, sub coordonarea inspectorului de specialitate. In functie de rezultatele obtinute de candidati, cel mai bun rezultat va conferi detinatorului postul vacant. Locurile libere in timpul anului scolar sunt rezultate in urma profesorilor care: intra in concediu de cresterea copilului, in concediu fara plata, in concediu de studiu si alte diferite motive.

Recomandari

Alte Articole