Absolventii studiilor liceale vor sustine anul acesta examenul de bacalaureat in sali supravegheate video, conform noilor prevederi lansate de Ministerul Educatiei. Odata cu aceste prevederi au fost publicate, pe pagina electronica a ministerului, si modelele de subiecte pentru examenul de bacalaureat din aceasta vara, precum si calendarul examenului din sesiunea iunie – iulie 2012.
Potrivit noilor reglementari, examenul de bacalaureat din vara acestui an va fi cu mult mai strict fata de anul trecut, asta pentru ca toate centrele in care va fi sustinut examenul trebuie prevazute cu echipamente de supraveghere video. In acest fel, elevii vor trebui sa se abtina de la tacticile alternative de a promova concursul. Acestea sunt prevazute printr-un ordin de ministru care prevede dotarea fiecarei sali de clasa din centrele de examen cu camere de supraveghere video functionale.
Montarea camerelor video in centrele de examinare din majoritatea judetelor a condus, anul trecut, la inregistrarea celor mai mici medii din ultimii ani obtinute de elevi la acest examen. Rezultate slabe au inregistrat si candidatii salajeni care au sustinut, anul trecut, probele bacalaureatului. Cele mai mici medii au fost obtinute de catre cei care au sustinut examenul in sesiunea din toamna, cand in unele centre de examinare au fost amplasate sisteme video de supraveghere.
Potrivit inspectorului scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, dotarea salilor cu sisteme de supraveghere video vizeaza si evaluarea nationala pentru elevii claselor a VIII-a. „Aceasta masura impusa prin noua legislatie, respectiv instalarea camerelor video in salile de examinare, are rolul de a elimina orice incidente pe parcursul desfasurarii probelor de examen”, a precizat Ioan Abrudan.
Inscrierile pentru prima sesiune de bacalaureat din acest an vor avea loc in perioada 28-30 mai. Prima proba, de evaluarea a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, va avea loc in data de 11 iunie. Ultima proba, cea a profilului si specializarii, va avea loc in 6 iulie. Afisarea rezultatelor finale va avea loc in data de 13 iulie.
Cel mai probabil, camerele de supraveghere vor fi pornite cu o zi inaintea inceperii examenului de Bacalaureat, cand, in toate unitatile de invatamant vor fi organizate sectii de vot pentru alegerile locale.