Au incep cursurile şcolare

Cei aproximativ 40.000 de elevi şi preşcolari sălăjeni se reintorc de astăzi la cursuri, după două săptămani de vacanţă de primăvară şi o săptămană de respiro in care au participat la activităţi cuprinse in programul „Şcoala Altfel”. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru anul in curs, structura acestui an şcolar a suferit modificări faţă de cei anteriori. Mai precis, vacanţa intersemestrială a fost stabilită la trei săptămani chiar in timpul sărbătorilor de iarnă, din 16 ianuarie elevii intrand in semestrul al doilea. De asemenea, in săptămana de dinaintea vacanţei de primăvară, elevii au participat la acţiuni extraşcolare şi extracuriculare, intervalul cu pricina numindu-se „Şcoala altfel”.

In următoarea perioadă pană la vacanţa de vară, elevii nu vor mai avea parte decat de mini-vacanţe, respectiv două zile libere: de Ziua Muncii, in 1 Mai, şi a doua zi de Rusalii, in 4 iunie. Vacanţa de vară va fi cuprinsă intre 23 iunie şi 9 septembrie.

Din totalul elevilor sălăjeni inscrisi in anul şcolar 2011 – 2012, un număr de 9.064 sunt preşcolari, 9.925 sunt elevi din invăţămantul primar, aproximativ 10.000 sunt in invăţămantul gimnazial, iar 11.196 sunt elevi urmează cursurile in invăţămantul liceal.

Recomandari

Alte Articole