Toate unităţile de învăţământ sălăjene sunt invitate să participe la o competiţie naţională lansată, zilele trecute, de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi intitulată „O activitate de succes în şcoala altfel”. Cele mai bune zece activităţi derulate în săptămâna „Şcoala altfel”, din toate şcolile din ţară, vor fi premiate cu bani de la minister. Sumele acordate câştigătorilor nu au fost, însă, dezvăluite.
Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan, a declarat ieri într-o conferinţă de presă, că domeniile care vor fi luate în analiză fiind cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, sportiv, cetăţenie democratică şi responsabilitate socială, educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, educaţie ecologică şi protecţia mediului, abilităţi de viaţă şi consiliere şi orientare. „Înscrierile la această competiţie au demarat deja, şcolile având posibilitatea să depună până la 25 aprilie materialele în format electronic privind cea mai interesantă activitate desfăşurată la nivelul unităţii în săptămâna şcoala altfel. Zece lucrări vor fi selectate de la nivelul judeţului, urmând ca acestea să fie transmise la minister până la data de 4 mai”, a declarat Ioan Abrudan.
Dosarele digitale transmise vor fi postate pe site-ul ministerului între 7-14 mai, unde vor putea fi votate de vizitatori până la 18 mai. Evaluarea dosarelor constă în punctajul acordat de o comisie de specialitate a Ministerului Educaţiei, care conteaza 60 la sută din notă şi din numărul de voturi ale vizitatorilor pe site, care conteaze 40 la sută. Câştigătorii vor fi anunţaţi până la data de 24 mai, premierea având loc în data de 1 iunie, de Ziua Copilului. Regulamentul competiţiei poate fi vizualizat pe site-ul inspectoratului şcolar.
Obiectivul principal al proiectului „Şcoala altfel” constă în implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de educaţie non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante. Pe parcursul săptămânii au fost organizate în unităţile şcolare sălăjene: activităţi culturale, activităţi tehnico-ştiinţifice, activităţi sportive, activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relaţii şi comunicare etc.), activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos (inclusiv referitoare la dependenţa de calculator, siguranţa pe internet etc.), activităţi de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului (inclusiv colectare selectivă, economisirea energiei, energie alternativă etc.) şi activităţi de educaţie rutieră.