Elevii din Salaj, recordmenii absentelor

Aproape 82.000 de absente nemotivate au inregistrat elevii salajeni, in cursul lunii trecute, doborand „recordul” fata de celelalte luni scurse din acest an scolar. Analiza realizata de inspectorii scolari, pentru luna februarie a anului in curs, releva ca 13 la suta din numarul total de elevi au inregistrat, zilnic, cel putin o absenta nemotivata.

Inspectorul scolar de specialitate din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Florin Morar, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca numarul in continua crestere al fenomenului absenteismului scolar, de la o luna la alta, apare din cauza faptului ca profesorii sunt obligati sa puna absenti nemotivat si elevii care au abandonat scoala. Astfel, daca in luna septembrie a anului trecut au fost inregistrate 44.988 de absente (aproape 30.000 nemotivate), in luna octombrie, numarul „a sarit” la 137.325 de absente (circa jumatate nemotivate). „Diferenta mare a absentelor de la o luna la alta este cauzata si de numarul de zile de scoala din lunile analizate. Astfel, daca in septembrie, anul trecut, au fost doar 15 zile de scoala, in octombrie, elevii au avut 21 de zile de scoala”, a mentionat inspectorul Morar.

Prin urmare, cea mai relevanta situatie privind ascensiunea absenteismului scolar este data de procentul privind numarul absentelor nemotivate acumulate per elev, intr-o zi. Si in acest caz, luna februarie detine „suprematia” absentelor nemotivate, cu un procent de 0,13 absente nemotivate/elev/zi. In luna precedenta celei analizate, procentul era de 0,09 absente nemotivate acumulate de un elev intr-o zi, in crestere fata de 0,07 cat se inregistra in luna decembrie (avand doar 15 zile de scoala).

Din raportul intocmit pe intreg semestrul intai al anului scolar in curs, cei mai pusi pe „chiuleala” s-au dovedit a fi elevii de liceu. Mai precis, bobocii au adunat, in primul semestru al anului trecut 56.802 absente, dintre care circa 21.000 sunt nemotivate. Inspectorul Florin Morar a mentionat ca si aceasta situatie este consecinta directa a faptului ca multi dintre elevi abandoneaza scoala dupa opt clase.

Ministerul Educatiei a solicitat, inca de la inceputul anului scolar in curs, monitorizarea tuturor absentelor acumulate de elevi la orele de curs, in scopul depistarii cauzelor fenomenului absenteismului si implementarea masurilor specifice pentru reducerea acestuia.

 

Recomandari

Alte Articole