Un tânăr din Halmășd, beat și fără permis, a furat un autoturism cu care a intrat într-un cap de pod

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați joi, 15 martie a.c., la ora 21.04, prin apelul de urgență 112, de o femeie din comuna Hlmășd, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, care se afla parcat, dar neasigurat (cheia în contact), în fața locuinței.

Verificările efectuate de polițiști au dus imediat la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din comuna Halmășd.

În urma cercetărilor s-a stabilit că acesta, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității, fără a deține permis de conducere și cu o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod.

Oamenii legii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosință și distrugere, fapte prevăzute de Codul Penal.

Recomandari

Alte Articole