Zălăuan depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor cu caracter psihoactiv

Sâmbătă, 1 iulie a.c., la ora 00.40, pe strada Bujorilor din municipiul Zalău, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 26 de ani, din Zalău.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a ieșit pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Recomandari

Alte Articole