Surduc: Jale în primărie, ''cu J mare''

Surducul este încă o comună sălăjeană, după Zalha,  în care nu a intrat vreun şfanţ din  mult râvniţele proiecte de dezvoltare. În cei ultimii opt ani scurşi finanţarea nu a intrat în comună, aici nu s-a depus niciun proiect pentru infrastructură care să facă viaţa oamenilor mai bună.

Recordul aparţine vechii conduceri, iar rezultatele se văd la tot pasul. Căminele culturale stau să se dărâme, apa şi canalizarea nu pot fi întâlnite nici măcar pe hârtie iar banii pentru a mai putea face ceva lipsesc. Cei mai afectaţi sunt tinerii, care nu au un loc de relaxare.

”O sală de sport, cum au toate comunele, nu s-a reuşit, când se putea! Grupurile sanitare nu există, iar până vor mai apărea noi posibilităţi cu bani europeni mai avem de aşteptat, probabil din 2014 vor mai fi ceva fonduri…” a declarat primarul nou ales, Mariana ONICAŞ.

Recomandari

Alte Articole