Sălăjean dezamăgit de proiectul social ''Fabricat în Ţara lui Andrei''

Lipsă de transparenţă şi neîncredere. Acestea sunt problemele unui sălăjean după ce a parcurs toate demersurile în obţinerea unei finanţări pentru mai multe comunităţi din judeţ dar s-a ales fără niciun şfanţ. Deşi a cerut să vadă concret modul în care a fost punctat şi evaluat proiectul său, sălăjeanul susţine că nu a reuşit asta, în timp ce reprezentanţii firmei de management spun că acest lucru nu este prevăzut în regulament.

Nicolae Sîrca a crezut că va putea atrage fonduri pentru trei comunităţi din Sălaj. Omul a crezut în şansa de a obţine o brumă de bani în cadrul proiectului social ”Fabricat în Ţara lui Andrei”, promovat la nivel naţional, destinat şicomunităţilor rurale sărace.

Mărul discordiei în toată povestea este tocmai grila de punctare care în opinia omului a rămas un secret, dar şi propriul proiect punctat, nescos la vedere după ce a fost cerut în repetate rânduri.

Proiectul viza trei dintre comunităţile  care erau eligibile, declarate de către managerii proiectului ”Comunităţi Petrom”. Autoevaluarea  şanselor de elegibilitate nu a fost posibilă înaintea depunerii proiectului din cauza lipsei grilei de punctare care nu a fost pusă la dispoziţie de către membrii echipei, lucru  considerat de către reclamant ca lipsă de transparenţă.

Nicolae SÎRCA: ”Sunt nemulţumit pentru că nu primesc grila după care a fost punctat proiectul şi nu vor ca să-mi trimită materialul care l-am trimis conform acelei grile.. Nu sunt nemulţumit de proiectul respectiv. Nu pot să spun că proiectul a fost punctat corect sau incorect, dar pot să spun că vreau să văd proiectul şi punctarea care s-a făcut pe el, pentru ca data viitoare, dacă voi mai face alt proiect, să pot participa şi să-mi evaluez dinainte şansele, pentru că n-are rost să intru într-un proiect în care nu am şanse. Am cerut grila de evaluare înainte, la o participare avută la Oradea când ni s-a prezentat cum funcţionează acest proiect şi mi s-a spus că mi se va trimite grila după care se va face punctarea însă nu am primit-o până în momentul depunerii proiectului.

Eu nu pun la îndoială firmele care au fost implicate în derularea acestui proiect. Petrom este o firmă mare şi are până la urmă un blazon, la fel şi firma NESsT Romania care a fost manager in proiect, cred că sunt oameni competenţi, nu pot să cred că ar face mânării.

Nu ştiu de ce nu vor să prezinte materialele respective! Eu am cerut acest lucru în repetate rânduri şi nu ştiu de ce mă refuză. În momentul când eşti refuzat constant, tu ceri mere şi primeşti în schimb pere, în acel moment sigur că în acel moment apar şi suspiciuni legate de corectitudine.

Proiectul viza trei dintre comunităţile Petrom care erau eligibile, declarate de către dînşii. Surplacul de Barcău, comuna Marca şi comuna Abrămuţ. Sunt comunităţi Petrom iar dânşii au interes să finanţeze aceste zone. În proiect erau 10 granturi a 35.000 Euro, primele 10 proiecte acceptate şi punctate cu maximul de puncte luau finanţarea respectivă după trierea făcută de dâinşii. Am depus 7 proiecte pentru fiecare comună, în total 21 de proiecte.Puteam să iau toţi banii, dar mirarea mare a fost că nu am câştigat niciun proiect.Am venit şi cu finanţare proprie şi mai mult de atât, toate proiectele pe care le-am propus se încadrau şi puteau fi realizate cu suma de 35.000 Euro, cuprinsă în grantul respectiv.

Am rămas nedumerit pentru că mă refuză constant. Dacă la început vorbeam numai cu echipa care manageria şi spuneau că nu au o persoană cu care să discut, până la urmă s-au hotărât să dea o persoană, mai nou acuma la ultimele emailuri chiar managerul proiectului s-a hotărât să mă convingă că nu trebuie să fiu supărat, dar nu înţeleg de ce vorbim două limbi diferite. Limba română este numai una, dar nu ştiu dacă cea folosită de manager este aceea pe care o folosesc şi eu.

Nu am primit un  răspuns concret. Absolut nimic! Numai amânări şi tergiversări. De mai bine de o lună. Ce m-a nemulţumit cel mai mult a fost lipsa unui termen de contestaţii. La alte proiecte la care am mai participat se dădea un termen de contestaţie. Aici n-a fost nimic de acest fel.

Nu contest evaluarea proiectelor găsite câştigătoare. Doresc să-mi văd materialul meu punctat după grila de punctare, la fel cum un elev cere şi are dreptul de a-şi vedea teza corectată, indiferent de nota luată.

Tot ce aştept este să-mi văd materialul punctat, nu văd de ce ascund acest lucru.”

Organizatorul competiţiei sociale, Fundaţia NESsT România răspunde şi spune că regulamentul competiţiei nu prevede obligativitatea organizatorului de a oferi explicaţii detailate şi feedback individual fiecărui aplicant neselectat iar grilele de punctare individuală completate de către membrii juriului sunt considerate ca documente interne.

Fundația NESsT România: ”„În ceea ce privește sesizarea dl. Sîrca legată de evaluarea aplicației sale în competiția Fabricat în Țara lui Andrei, vă putem spune că, după aflarea veștii că nu a fost selectat și la solicitarea sa expresă, echipa de proiect i-a trimis un răspuns detaliat despre motivele pentru care nu a fost selectat. Așa cum am detaliat în răspunsul oficial trimis prin e-mail de către echipa ”Fabricat în Țara lui Andrei”, aplicația domniei sale s-a clasat pe locul 164 din 352 aplicații eligibile, obținând un punctaj total de 143.5 puncte din 270. De asemenea, acest răspuns a inclus o serie de informații despre punctajele individuale obținute pentru fiecare dintre aspectele evaluate:

1. Activitate și impact organizațional

2. Aspectele motivaționale

3. Ideea de afacere socială si impactul social în comunitatea aleasă.

Mai mult, în spiritul unei critici constructive, i-am oferit și câteva informații concrete despre punctele slabe din aplicație.  Pe lângă afișarea rezultatelor oficiale pe site-ul  proiectului ), am luat decizia ca, în cazul domniei sale, să oferim un răspuns mai detaliat, tocmai pentru a-l ajuta să înțeleagă motivele pentru care a primit punctajul amintit. Din acest punct de vedere, sperăm ca acele informații să îl fi ajutat.  Menționăm că, pe parcursul lansării proiectului și etapei de aplicare, echipa de proiect a oferit informații detaliate atât despre procesul de aplicare, cât și despre etapele ulterioare din competiție, oricărui participant care a solicitat acest lucru.

”În condițiile în care regulamentul competiției nu prevedea obligativitatea organizatorului de a oferi explicații detaliate și feedback individual fiecărui aplicant neselectat, considerăm că, prin afișarea clasamentului final și a punctajelor obținute de către fiecare aplicant și prin oferirea unui răspuns concret la solicitarea domniei sale, am dat dovadă de deschidere și transparență. Vă informăm că organizatorul a afișat pe site-ul programului regulamentul competiției, ghidul de aplicare, componența juriului și toate documentele necesare pentru ca aplicanții să înțeleagă întreg procesul competițional.  Din punctul nostru de vedere, grilele de punctare detaliate pentru fiecare aplicant (care au fost completate de membrii juriului) sunt documente interne de lucru și am afișat doar punctajul total obținut de către fiecare aplicant în parte.  Acest punctaj a fost obținut prin media punctajelor acordate, pe fiecare secțiune, de către fiecare membru al juriului.

Fundația NESsT România, în calitate de organizator al acestei competiții, urmărește o comunicare onestă și directă cu fiecare participant în parte, în limita timpului alocat pentru aceste activități. Având în vedere numărul foarte mare de aplicații primite (peste 500), considerăm că timpul de răspuns de aproximativ 1-2 săptămâni este unul rezonabil. Vă asigurăm că dorința noastră este de a răspunde, în limita timpului disponibil și cu cele mai bune intenții, fiecărui participant în acest proces.”- Zoltan Bereczki, Manager pentru dezvoltarea întreprinderii, Fundația NESsT România

Mircea Mureşan

 

Recomandari

Alte Articole