''Râul DJ 109F'' curge prin Chizeni şi Fodora (VIDEO)

Codul galben de inundaţii a pus autorităţile din Sălaj în alertă. Pe râurile SOMEŞ și BARCĂU au fost atinse deja cotele de atenţie, iar in această noapte se aşteaptă o nouă creştere a debitului şi atingerea cotelor de inundaţie. Practic, deja în mai multe comune din judeţ, apa râului  SOMEŞ a ieşit din matcă şi a acoperit peste 100 ha de teren arabil. În comuna Gâlgău oamenii sunt în alertă  din cauza puhoaielor şi stau cu frica în sân, că pot fi inundaţi în orice moment.

 

Ca urmare a ploilor căzute în ultimele zile, în satul FODORA din comuna Gâlgău, apele Someşului au ieşit din albie și au inundat sute de  hectare de teren arabil. Pe lângă amenințarea care vine de la râul Someș, localnicii mai au parte de inundaţii și datorită stării deplorabile în care se află șoseaua care trece prin localitate, DJ 109F, aflată în administrarea CJ Sălaj. Șanţurile şi podeţele, de pe acest drum, nu au mai fost întreţinute de autorităţile judeţene de 10 ani și, când plouă, toate pâraiele care se scurg de pe versanţi intră în gradinile oamenilor.

În zilele ploioase, drumul judeţean care străbate localităţile Chizeni, Fodora şi Dobrocina seamănă cu un râu, mărginit de lacuri ceva mai mici, formate în gropile din drum. Pe această șosea circulă zilnic zeci de maşini, inclusiv un microbus şcolar, care trebuie să parcurgă 40 de km, pentru a duce copiii la școală și care trebuie reparat foarte des.

Disperaţi că autorităţile județene îi ignoră total și nu vor să le repare drumul, localnicii sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu. În disperare de cauză, un cetățean a plătit din propriul buzunar un excavator, care să facă drenuri la podeţe.

În continuare, veștile nu sunt bune pentru locuitorii din această parte a Sălajului, deoarece autoritățile anunță că nivelul Someșului va mai crește. Astfel, sunt puse în pericol mii de hectare de teren arabil, care asigură traiul de zi cu zi, pentru o mare parte a țăranilor din această zonă.

Recomandari

Alte Articole