Premieră la cabinetul stomatologic din Ileanda (Galerie FOTO)

Cabinetul stomatologic din Ileanda este partenerul contractual al Şcolii Postliceale “Louis Pasteur” din Dej. În urma contractului încheiat între cele două părţi, pentru prima dată de la înfiinţare, pragul unităţii medicale a fost trecut de către un practicant, pentru deprinderea meseriei de asistent în domeniul stomatologic. Timp de şase săptămâni,  doctorul stomatolog Bogdan Eraşcu a fost şi profesor într-ale meseriei, pe lângă munca obişnuită cu pacienţii veniţi la tratament.

Romana Şumulete este elevă în ultimul an de studiu al şcolii postliceale din Dej. În acest sfârşit de săptămână a încheiat cu brio perioada de practică de şase săptămâni, începută în data de 8 ianuarie. Deşi specialitatea la care învaţă în şcoală este de asistent generalist, munca într-un cabinet stomatologic i s-a părut mai mult decât interesantă.

Romana Ş: Cela mai mari emoţii le-am avut când a intrat în cabinet primul pacient. După aceea a fost mult mai uşor! M-am familiarizat foarte repede cu instrumentarul din cabinet, iar acum munca merge de la sine! Cred  că mi-ar plăcea să profesez în domeniul stomatologiei!”

Doctorul Bogdan Eraşcu nu a mai fost pus în postura de a oferi ore de practică în cabinetul stomatologic, dar spune că merită tot efortul.

Dr. Bogdan E: ”Este normal să arăţi ce ştii, să-i înveţi pe cei mai tineri, cu experienţă mai puţină. Toţi am avut un început în carieră iar a întinde o mână de ajutor este cât se poate de firesc! Este rândul nostru acum, să ajutăm!”

Contractul între şcoala din Dej şi  cabinetul doctorului Eraşcu este încheiat pe o perioadă nedeterminată iar următorii practicanţi vor fi oricând bineveniţi la Ileanda.

Mircea MUREŞAN

Recomandari

Alte Articole