În jurul prinzului, dispeceratul ISU Sălaj-Ambulanță a primit un apel prin numărul de urgență 112 care anunța faptul că acoperișul unui foișor din localitatea Hurez, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment, s-a prăbușit în urma unei rafale de vânt. Au fost trimise imediat mai multe echipaje (1 autospecială de stingere, una de descarcerare, 2 echipaje Smurd, un echipaj Saj). În urma incidentului patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost rănita grav și a fost găsită inconștientă. Aceasta a fost preluată de echipajul TIM și a fost transportată la Horoatu Crasnei pentru a fi preluată de către elicopterul Smurd. Patru persoane au fost asistate medical la fața locului, iar două au fost transportate la Upu Smurd Zalău.
Din nefericire, în pofida eforturilor echipajelor medicale victima a decedat.
Transportul public în zona periurbană, în atenția administrației locale din Zalău
Extinderea transportului public în zona periurbană a fost subiectul principal al...
Deschide