În Parcul Mare din Şimleu Silvaniei,  a avut loc joi, 10 aprilie, a IV-a ediţie a târgului de Paşti, intitulat ,,Lumină în suflet de copil’’. Manifestarea a fost organizată de Şcolii Gimnaziale ,,Silvania’’, în parteneriat cu Primăria oraşului Şimleu Silvaniei. Elevii şcolii ,,Silvania’’, sub îndrumarea cadrelor didactice au fost creatorii unei palete largi de exponate. Manifestarea a avut scopul de a strânge fonduri pentru copiii bolnavi de cancer din Spitalul de Oncologie, Cluj-Napoca, secţia Pediatrie.

Partenerul proiectului, reprezentat prin persoana primarului, Septimiu Ţurcaş, a mulţumit micuţilor artizani pentru implicarea în această acțiune, dar şi pentru frumuseţea exponatelor create. Edilul a și achiziţionat, de altfel, câteva exponate, aducându-și astfel contribuția în bună măsură la atingerea scopului caritabil. La fel au procedat şi părinţii copiilor, cadre didactice, copii, vizitatori, care au cumpărat picturi pe sticlă, lucrări din hârtie, felicitări, ouă încondeiate, elemente de podoabă, o poza contracost cu iepuraşul Ricky, toate pentru a aduce lumină şi bucurie pe chipul semenului nostru.
Ovidiu TEIERU

Recomandari

Alte Articole