Două contracte aferente cererilor de finanțare depuse de Consiliul Județean Sălaj, prin componenta „Valul Renovării” din Planul Național de Redresare și Reziliență, au fost semnate, luni, 30 ianuarie, de către ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Cu o valoare de peste 2 milioane de lei, unul dintre contracte se referă la extinderea Ambulatoriului de specialitate de la Spitalul Județean de Urgență Zalău în Cehu Silvaniei, fiind vizate lucrări de reabilitare a pereților exteriori, a tâmplăriei exterioare, a podului și a planșeului peste demisol, precum și modernizarea instalației de iluminat, prin montarea de corpuri LED și panouri fotovoltaice. În acest fel, consumul anual specific de energie finală pentru încălzire va fi diminuat cu aproape 70%.
Prin cel de-al de-al doilea contract, în valoare totală de 1,87 milioane lei, CJ Sălaj urmărește eficientizarea energetică a fostei Stomatologii din cartierul zălăuan Păcii. Intervențiile prevăzute – anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, izolarea planșeului și a soclului, reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat, realizarea sistemului de ventilație/climatizare și instalarea de panouri solare – vor reduce cu 73% consumul anual specific de energie finală pentru încălzire.
Sălăjean depistat la volanul unui autoturism, sub influența alcoolului
La data de 5 martie a.c., pe strada Cetății din municipiul...
Deschide