In unele magazine se vinde carne expirata

Inghesuiala si forfota din marile magazine pentru meniurile bogate de sarbatorile de iarna da “unda verde” comerciantilor sa scape de marfa expirata. Pentru multi dintre acestia, profiturile banesti substantiale primeaza in fata sanatatii consumatorilor. Acestea sunt concluziile actiunilor de control privind modul de respectare a prevederilor legale referitor la calitatea, modul de comercializare si etichetare a produselor alimentare specifice sarbatorilor de iarna in judetul Salaj.

Perioada premergatoare sarbatorilor de iarna este caracterizata de vanzari mari de produse alimentare. Drept urmare, autoritatile au intensificat controalele pentru verificarea agentilor economici daca respecta prevederile legale la comercializarea acestor tipuri de produse. Potrivit unui comunicat de presa al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), in majoritatea judetelor au fost depistate la vanzare produse inafara datei durabilitatii minimale stabilite de producatori.

Printre aceste judete se numara si Salajul, unde comisarii au descoperit produse cu termenul de valabilitate depasit in aproximativ 26 la suta dintre operatorii economici controlati. “In urma controalelor desfasurate in perioada 12 noiembrie – 6 decembrie, la operatorii economici din mai multe localitati din judet, au fost descoperite peste cinci kilograme de produse cu termenul de valabilitate depasit. Printre acestea se numara produse alimentare precum: preparate din carne, salam de porc, ciocolata si produse de patiserie. In cauza, au fost aplicate cinci amenzi in valoare de 1.100 de lei si 11 avertismente”, ne-a declarat directorul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Salaj, Claudiu Silaghi.

Majoritatea produselor expirate au fost gasite la operatorii economici din municipiul Zalau, Cehu Silvaniei si Bobota. Toate produsele neconforme au fost retrase definitiv de la comercializare, fiind intocmite procese verbale de distrugere.

Reprezentantii ANPC recomanda populatiei o atentie deosebita la achizitionarea produselor alimentare, avand in vedere ca unii operatori economici “profita” de aceasta perioada pentru a-si vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora. Oamenii trebuie sa urmareasca daca produsele alimentare corespund din punct de vedere organoleptic (aspect, miros si culoare), daca indeplinesc normele de calitate pe care doresc sa le cumpere si sa le refuze pe acelea pentru care au supiciuni privind calitatea si, mai ales, siguranta. Mai precis, consumatorii trebuie sa refuze alimentele care prezinta urme de mucegai sau care prezinta data durabilitatii minimale depasita, precum si cele preambalate care prezinta ambalajele deteriorate si pentru care exista suspiciunea deteriorarii si a continutului. La cumpararea produselor alimentare se solicita si pastreaza bonul de casa pentru a putea proba, in cazul in care, in mod justificat, cumparatorii doresc sa reclame calitatea sau siguranta unui produs. Nu trebuie cumparate produse alimentare din locuri neautorizate. In astfel de conditii, comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va putea elibera bon de casa care sa justifice tranzactia comerciala. Consumatorii risca sa cumpere produse neconforme care pot sa le afecteze sanatatea.

Recomandari

Alte Articole