Joi, 11 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Jibou au identificat și cercetat un tânăr de 18 ani, din localitatea Jibou, județul Sălaj, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, miercuri, 10 aprilie a.c., în intervalul orar 19.00 – 20.00, tânărul ar fi sustras 337 de lei din sertarul tejghelei unui local public din localitatea Jibou.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat și restituit proprietarului.
Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Jibou continuă cercetările, pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului în cauză, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.