Sâmbătă, 4 martie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au identificat trei bărbați, doi de 46 de ani, unul din comuna Chieșd și altul din comuna Bocșa, județul Sălaj, precum și un bărbat de 41 de ani, din comuna Hodod, județul Satu Mare.
În cursul anului 2022, bărbatul din Chieșd ar fi efectuat mai multe transporturi de material lemnos, fără proveniență legală, în volum total de peste 66 de metri cubi, cel din Bocșa ar fi transportat peste 19,2 metri cubi de material lemnos, fără a avea documente de proveniență sau aviz de însoțire a materialului lemnos, iar bărbatul din Hodod ar fi expediat 1,5 metri cubi de material lemnos, fără proveniență legală.
Cei în cauză au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenzi în valoare de 20.000 de lei, iar cei peste 86 de metri cubi de materialul lemnos, în valoare totală de peste 15.565 de lei au fost ridicați în vederea confiscării.
De asemenea, sâmbătă, 4 martie a.c., polițiștii Poliției Orașului Cehu Silvaniei au identificat un bărbat de 47 de ani, din localitatea Motiș, județul Sălaj, bănuit că, în perioada octombrie – decembrie 2022, ar fi efectuat șase transporturi de material lemnos, efectuând descărcarea acestora în alte locații față de cele raportate în aplicația SUMAL 2.0. De asemenea, tot în cursul anului 2022, acesta ar fi transportat alți 7,068 de metri cubi de material lemnos, de esență carpen, peste volumul permis de 20 de metri cubi/an, conform datelor înregistrate în aplicația SUMAL 2.0.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, respectiv H.G. nr. 497/2020 privind proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a 18,34 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste 3.245 de lei.