Copiii exploatati de propriii parinti ajung in bratele statului

Conditii inumane, bataie si multa munca, in schimbul unui colt de paine. Astfel se rezuma viata unor copii exploatati chiar de propriii parinti sau, in alte cazuri, parasiti de mame, fara sa le pese catusi de putin de soarta lor. Situatia este cu atat mai grava cu cat autoritatile intervin doar atunci cand cutitul ajunge la os.

Cazurile de neglijenta si exploatare sunt la ordinea zilei in randul unor familii salajene. In timp ce multe familii incearca prin toate mijloacele sa asigure copiilor o viata cat mai decenta, in altele, situatia este exact invers. Numai in cursul acestui an, 13 copii au fost luati de stat din sanul familiilor in care isi duceau traiul, in timp ce pe parcursul anului trecut, au ajuns in grija statului peste 60 de minori.

Directorul Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Salaj, Violeta Milas, a declarat ca acesti copii au fost luati din familiile in care traiau in conditii inumane, urmare solicitarilor venite din partea autoritatilor locale din care proveneau copiii, din partea organelor de politie ori chiar in urma telefoanelor primite pe numarul 983, telefonul copilului. “Daca se constata ca sunt cazuri de exploatare sau neglijenta, copiii sunt adusi in plasament de urgenta. Din pacate, avem tot mai multe astfel de cazuri, iar varstele copiilor tot mai mici. Numai in cursul acestui an am fost nevoiti sa luam din familii 13 minori, cu varste sub 6 ani, din cauza conditiilor improprii in care traiau. De asemenea, anul trecut am luat in plasament de urgenta 61 de copii care erau exploatati sau neglijati de parinti”, ne-a declarat Violeta Milas.

In ciuda faptului ca nu isi ingrijesc odraslele, parintii se impotrivesc aproape de fiecare data sa-si dea copiii in grija statului. “In asemenea cazuri ne adresam instantelor de judecata pentru mentinerea masurii de plasament in regim de urgenta. Mai mult, pentru sase copii, proveniti din aceeasi familie, a fost nevoie de obtinerea unei Ordonante Presedintiale pentru luarea copiilor din familie, intrucat parintii au refuzat sa se desparta de acestia”, a precizat sursa citata anterior.

 Parinti doar cu numele

Copilaria micutilor este greu pusa la incercare atunci cand parintii isi ineaca viata in alcool, in mizerie si nepasare. Directorul DGASPC Salaj sustine ca in majoritatea cazurilor au de a face cu parinti alcoolici. “In majoritatea cazurilor, familiile din care provin copiii luati in plasament in regim de urgenta nu au locuinte. In alte situatii, avem de a face cu parinti care au dat in patima alcoolului, inchisi dupa gratii, care executa pedepse cu privare de libertate, parinti cu grad de handicap sau agresivi. Totodata, printre motivele pentru care suntem nevoiti sa luam micutii in grija statului se numara neglijenta. Vorbim de parinti care nu isi dau copiii la scoala, nu le asigura hrana si care ii supun la diferite munci”, a afirmat Milas.

Mai grav este cand unele mame isi parasesc copiii pentru alti barbati ori pentru a pleca la munca in strainatate, fara sa le pese de soarta micutilor. “Cea mai mare problema pentru acesti minori este ca preiau din comportamentul parintilor, devenind si ei, la randul lor, dependenti ai societatii”, a mentionat directorul DGASPC Salaj.

 Copii lasati de izbeliste

Unul dintre cele mai grave cazuri a avut loc recent, intr-o familie din localitatea Pericei, de unde trei frati cu varste de doua luni, 3 si 6 ani au fost luati in plasament in regim de urgenta. “In acest caz am fost sesizati de catre reprezentantii spitalului cu privire la faptul ca un bebelus de doua luni a fost adus de mama la spital in stare grava, diagnosticat cu pneumonie severa si alte afectiuni de sanatate. In urma anchetei desfasurate in luna februarie la domiciului femeii, s-a constatat ca minorii, pe langa faptul ca erau tinuti in conditii improprii, in frig si fara mancare, erau neglijati de catre parinti. Din pacate, atat mama acestora, cat si sotul femeii prezinta intarziere mintala. Am solicitat astfel luarea in plasament in regim de urgenta a minorilor”, a precizat Violeta Milas.

Un alt caz implica un copil avand varsta de 10 ani, provenind dintr-o familie cu mama alcoolica. Minorul a fost luat in plasament inca din anul 2008, in urma anchetei stabilindu-se ca mama acestuia, dependenta de alcool, nu il trimitea la scoala, il ducea prin baruri dupa ea sau il inchidea in casa. Tatal copilului lucra pe timpul zilei, neavand timp sa se ocupe de acesta. “Cu toate acestea, noi incercam reintegrarea copiilor in familie. Prin urmare, am inceput sedintele de consiliere cu mama baiatului, un an mai tarziu minorul fiind lasat din nou in grija parintilor. In cele sase luni de monitorizare, dupa cum specifica legea, toate pareau ca au intrat in normal in familie, insa, imediat dupa aceasta perioada, au reinceput aceleasi probleme. Copilul a fost luat, pentru a doua oara, in grija statului. Ulterior, femeia a fost decazuta din drepturile parintesti”, a afirmat sursa citata anterior.

 “Uitata” in flacari de parinti

Sase frati, cu varste intre 1 si 8 ani, din localitatea Romita, au ajuns in plasament in regim de urgenta, dupa ce sora lor mai mica, un bebelus de doar cateva luni, s-a stins din viata intr-un mod cumplit, in luna octombrie a anului trecut. Parintii, aflati pe camp pentru a curata un teren de vegetatia uscata, au dat foc unui morman de coceni, uitand ca pe el si-au asezat fetita de cateva luni. Arsurile au fost cumplite si, desi copilul a fost dus de urgenta la o clinica din capitala, el si-a dat ultima suflare doua zile mai tarziu. Imediat ce au aflat cumplita veste a mortii mezinului, parintii au luat ceilalti sase copii si s-au ascuns la rudele dintr-o alta localitate, refuzand sa isi lase odraslele pe mana asistentilor sociali.

Reprezentantii DGASPC Salaj au solicitat, insa, Tribunalului Salaj o Ordonanta Presedintiala de plasament in regim de urgenta, astfel incat minorii au fost luati in grija statului, iar parintii decazuti din drepturi. “Acesta este singurul caz de anul trecut in care am solicitat si primit decaderea din drepturile parintesti. Cu toate acestea, asteptam si acum decizia instantei in acest caz. Daca se constata ca parintii nu sunt vinovati de producerea nefericitului eveniment, parintii vor beneficia de consiliere pentru a putea fi repusi in drepturi”, a mai spus Violeta Milas.

 Sanse slabe pentru reintegrarea in familie

Multi dintre copiii care ajung in centrele de plasament nu se mai intorc in familiile din care au fost luati. Parintii acestora, desi beneficiaza gratuit de consiliere si de sprijin din partea autoritatilor, nu se arata deloc interesati. “Este foarte greu de realizat reintegrarea minorilor in familii. Din pacate, sunt copii cu varste si mai mari, care pricep ceea ce li se intampla si nu mai vor sa se intoarca in familie. Am avut un astfel de caz in care o fetita a refuzat sa se intoarca la parinti, dupa ce a stat mai multa vreme in centrele de plasament”, a afirmat Violeta Milas.

Asa ca prea putini dintre cei luati din familiile dezorganizate mai au motive sa zambeasca. Unii dintre ei au sanse minime sa fie adoptati de familii care sa le ofere afectiune, o casa, dreptul la educatie etc. “Legea ne obliga sa mentinem grupurile de frati in cazul adoptiilor, insa majoritatea doresc sa infieze un singur copil, avand varsta cat mai mica”, a afirmat reprezentantul Directiei pentru Protectia Copilului.

Astfel se face ca locurile in centrele de plasament sunt aproape toate ocupate in Salaj. Mai mult, reducerea posturilor de asistenti sociali a facut si mai grea viata acestor micuti, care isi traiesc copilaria in grija statului.

Recomandari

Alte Articole