Marţi, 20 septembrie, ora 21.36, pe DN 1F, între localitățile Ciumărna și Românași, un zălăuan de 48 ani, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Cluj-Napoca– Zalău, din cauza neatenției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă de un braşovean de 44 ani.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorilor auto.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.