Un tânăr din Zalău, băut şi fără permis, a avariat trei autoturisme şi a lovit un conducător auto

Poliţişti ai Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, efectuează cercetări faţă de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Zalău, pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 8, Poliţia a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier în care sunt implicate trei autovehicule, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiu.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul unui autoturism, un zălăuan de 28 de ani, care circula pe strada menţionată, din cauza nepăstrării distanţei în mers faţă de autoturismul care circula în faţa, condus de o femeie de 49 de ani, din Zalău, a intrat în coliziune cu acesta. Cel din urmă a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 68 de ani, din Zalău, care circula în aceeaşi direcţie de mers.

În urma coliziunii nu au rezultat victime, doar pagube materiale.

După producerea evenimentului rutier, “şoferul” a coborât din autoturism, l-a ameninţat şi lovit cu palma şi pumnul în zona feței pe băratul de 68 de ani. Mai mult, cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi recoltarea de probe biologice de sânge. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă nici permis de conducere.

În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecărtoria Zalău cu propunere de arestare preventivă.

Oamenii legii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de prelevarea de mostre biologice, lovire sau alte violenţe şi ameninţare, fapte prevăzute de Codul Penal.

Recomandari

Alte Articole