Centrul de Cultură din Debrețin organizează în perioada 6-29 august o expoziție de artă din lucrările unor artiști zălăuani. Szabó Attila, curatorul expoziției, a conceput expoziția sub semnul Etno Art. Proiectul expozițional este realizat cu finanțarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, co-organizator fiind Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
Conceptul expoziției este următorul: cuprinderea creațiilor artistice care întruchipează o expresie artistică fondată pe atitudinea ce consideră importantă cunoașterea tradiției populare și moștenirea culturală de acest gen. Surprindem aici de fapt o căutare de origini, o identificare a rădăcinilor noastre, interpretarea diversificată, chiar negarea (dar cu dragoste față de ea) a unei moșteniri spirituale, vizuale, artistice de cultură populară națională. E un fel de nutriție spirituală. O întoarcere spre cel etern. Iată deci statement-ul nostru de la Debrețin sau de la Zalău. Și acesta formulat bunăoară în imagini și neteoretizat până în acest moment, doar acum, de dragul unei eventuale identificări și – să recunoaștem – în urma unei influențe (asumate benevol) de spirit etno-art, exercitată asupra noastră de arta și persoana lui Szabó Vilmos. Îi suntem tributari memoriei lui la fiecare pas – privind chiar și numai aspectul lucrărilor expuse.
Józsa T. István, critic de artă clujean explica la o expoziție personală Szabó Vilmos din 1998: ”S-a născut un termen (…) «Etno-art». Curentele, mișcările, școlile artistice ale secolului și-au exercitat influența dinspre occident spre orient. Etno-art s-a născut în Transilvania, inițiatorii acesteia fiind Molnár Dénes, Székely Géza și Szabó Vilmos. Se extinde spre Ungaria, are adepți deja de mai mulți ani și în Ungaria, se pare că, cel puțin în cadrul culturii maghiare, se transmite spre occident. Scopul artiștilor este salvarea din fața pierzaniei a mediului rural. În cadrul căreia s-a născut eternitatea. Case părăsite, străzi nelocuite. «Realizarea unui memento obiectelor noastre și anturajului nostru în ideea recuperării a ceea ce mai poate fi recuperat».”
Pornind cu Szabó Vilmos, artiștii ajunși la Zalău în anii șaptezeci, împreună cu cei sălăjeni de origine, vor recupera lipsurile artei locale ridicând-o la nivelul celei din linia de front. Ei sunt: Fodor György, Benczédi Lili, Máyer Zsombori Erzsébet, Balajti Károly, Demeter Attila, Nagy Levente, Aszalós Judit, Sepsi József, Mihele Ioan, Adorján Ilona, Barta Nagy Ilona, Ágoston Zsolt, Longodor Ioan, Gheorghe Ilea, Doru Goron, Katona György, Márkus László, Hajdu Attila. Pe ei îi vor urma tinerii din a căror comunitate mai numeroasă îi amintim doar pe Szatmári József Ottó, Vári-Váncza Edith, Szabó Attila, Keresztes József Róbert, iar din rândul celor mai tineri, pe Ilyés Tímea Sarolta, Ghiman Adrian, Bajusz Katinka, Rózsa Róbert.
Artiștii expozanți se exprimă toți într-un limbaj propriu, în viziune figurativă, cvasi-abstractă, suprarealistă sau cu mijloace expresioniste. Plastica mică, grafica mică și de șevalet, pictura în ulei, pastelul sau tehnicile mixte în care aceste lucrări sunt realizate, redau o imagine clară a artei contemporane din Zalău, din Sălaj.
