Polițiștii din Șimleu Silvaniei au continuat activitățile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului și a persoanei, dar și pentru menţinerea unei atitudini prudente în trafic. Au fost aplicate amenzi de peste 40000 de lei.
Astfel, în perioada 28 februarie-1martie a.c., a fost organizată o acțiune în sistem integrat la care au participat polițiști de la structurile de ordine publică, investigarea criminalității economice, dar și de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
În acest context, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40900 lei.
Din totalul sancțiunilor, 31 au fost aplicate la regimul circulației rutiere, două la Legea 61/1991, trei la Legea 12/1990, două la Legea 333/2003 și două la H.G. 301/2012.
De asemenea a fost confiscată suma de 1281 lei și a fost reținut un certificat de înmatriculare.
La activităţi au participat jandarmi.