Zeci de persoane fără permis, depistate în trafic de polițiștii sălăjeni în acest an

Polițiștii rutieri au depistat în primele patru luni ale acestui an (perioada 1 ianuarie-30 aprilie a.c.), 33 de persoane care au condus vehiculele fără a deține permis de conducere. Alte 12 persoane au fost depistate în timp ce conduceau vehiculele pe drumurile publice cu permis necorespunzător categoriei din care face pare vehiculul respectiv.

“Șofer” fără permis depistat în trafic de polițiști

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poiție Rurală Hida au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Hida, care a condus mopedul, pe Drumul Comunal 50, prin localitatea Sîmpetru Almașului, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că mopedul nu era nici înregistrat/înmatriculat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Recomandari

Alte Articole