Weekend aglomerat pentru ISU Sălaj

În ultimele 72 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au intervenit la un număr de 37 de misiuni care au cuprins cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale, evenimente rutiere la care pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar echipajele medicale au asistat persoanele rănite, incendii și alte tipuri de misiuni.
Vineri în jurul prânzului, Garda Cehu Silvaniei a fost solicitată să intervină la un eveniment rutier petrecut în localitatea Oarța de Jos (județul Maramureș). În eveniment a fost implicat un singur autoturism cu o persoană rănită. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD din cadrul POA Jibou care a asistat persoana (de sex masculin) rănită și a transportat-o la spitalul din Baia Mare. Pompierii au asigurat la fața locului măsurile PSI pentru evitarea producerii unui incendiu.

Recomandari

Alte Articole