Urgenta Spitalului, luata cu asalt de sute de salajeni

Circa 330 de persoane au avut nevoie de ingrijirile medicilor din Unitatea de Primiri Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, la finele saptamanii trecute, numarul pacientilor fiind cu 23 mai mare decat cel inregistrat cu sapte zile in urma.

Potrivit unui comunicat de presa remis de spitalul respectiv ieri, ca de obicei, in topul urgentelor s-au situat plagile, fracturile, entorsele si politraumatismele, in total 85 de persoane primind asemenea diagnostice, in timp ce 29 salajeni au avut probleme de sanatate din cauza hipertensiunii arteriale.

Patru salajeni au ajuns la spital dupa ce au fost implicati in conflicte degenerate in batai, iar alti doi – dupa ce au fost raniti in accidente rutiere. De asmenea, 14 pacienti au fost tratati pentru afectiuni ale sistemului digestiv, diagnosticele puse de medici fiind gastrite, gastroduodenite, enterocolite si gastroenterocolite. Medicii au mai tratat sase persoane diagnosticate cu colica abdominala (cinci, n.r.) si biliara (unul, n.r.) si au ajutat 11 femei carora li s-a declansat travaliul sa aduca pe lume bebelusi. Acestea au fost, de altfel, cazurile fericite din week-end, numarul nou-nascutilor fiind cu sapte mai mic decat cel inregistrat cu o saptamana in urma.

Obisnuitii sectiei de Urgenta – cei veniti in stare avansata de ebrietate – au dat de lucru, si la acest final de saptamana, personalului medical. Astfel, doi salajeni amici la catarama ai lui Bachus s-au prezentat cu stare de rau la Urgenta si au solicitat ajutor medical dupa ce au consumat cantitati mari de alcool. De altfel, in ultimele 14 luni, doar un week-end a avut prezenta 0 in Urgenta in ceea ce priveste persoanele aduse in stare de ebrietate pentru a primi ajutor medical.

In total, la finele saptamanii trecute, au ajuns la UPU 329 persoane, din care 70 au insemnat cazuri de urgente reale. Din totalul de pacienti, medicii au dispus internarea pentru 87 de persoane.

Recomandari

Alte Articole