Un tânăr din Zalău şi-a pierdut viaţa într-un accident de motocicletă

Un grav accident de circulație s-a produs sâmbătă, pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-a stabilit că, la data de 13 iunie a.c., ora 20.30, un tânăr de 31 de ani, din municipiul Zalău, circula cu motocicleta pe bulevardul Mihai Viteazul, pe direcția Gară-Centru, iar din cauza neatenției în conducere s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat decesul motociclistului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Recomandari

Alte Articole