Tinerii morti in accidentul de duminica au fost condusi pe ultimul drum

Lacrimi si durere fara margini la inmormantarea tinerilor Dan Ionut Dida, Bogdan Petric si Alin Manoila, care s-au stins din viata in cumplitul accident de circulatie de duminica dimineata, pe strada Industriei din Zalau. Sute de persoane, intre care parinti, frati, rude, colegi de scoala si apropiati ai acestora, au venit sa-si ia ramas bun pentru totdeauna de la cei trei tineri plecati mult prea devreme din lumea celor vii. Cortegiul funerar i-a condus, ieri, pe ultimul drum catre locurile de veci.

Aproximativ 500 de oameni au participat, ieri, la slujba de inmormantare a celor trei tineri decedati duminica dimineata, intr-un cumplit accident la Zalau. Familiile, colegii si prietenii au adus un ultim omagiu pentru cei care au fost Dan Ionut Dida, de 21 de ani, Bogdan Petric, de 20 de ani, si Alin Manoila, de 22 de ani. Plecarea lor mult prea devreme dintre cei vii a smuls strigate de durere din sufletele parintilor care au trait ziua sa-si inmormanteze fiii. Intr-o atmosfera incarcata de tristete si lacrimi, sicriele celor trei au fost purtate pana la locurile de veci. Tinerii decedati in tragicul accident de circulatie erau foarte buni prieteni, inca de mici. Parintii au ales astfel sa nu ii desparta nici dupa moarte, mormintele celor trei fiind asezate unul langa celalalt. Slujba de inmormantare a fost oficiata de un sobor de preoti, la Capela Ortodoxa din Cimitirul Municipal Zalau.

Alaturi de familiile indurerate au fost si politistii, printre care si inspectorul sef al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Iosif Ghiurca, si adjunctul institutiei, Ovidiu Dosa. Acestia au fost alaturi in suferinta comisarului Constantin Dida, coordonator al Politiei de Proximitate Salaj, tatal unuia dintre tinerii trecuti in nefiinta.

Cei trei baieti au iesit impreuna in oras, sambata seara, fiind ultima data cand au fost vazuti in viata. Intorcandu-se spre casa in acelasi autoturism, in care se aflau alti doi adolescenti, au fost implicati intr-un accident de circulatie in care si-au pierdut viata. Doi tineri ramasi in viata au fost transportati in coma la spital, ulterior fiind transferati la Clinica de Chirurgie din Cluj-Napoca, unde au fost supusi unor interventii chirurgicale. Dupa spusele medicilor, in cursul zilei de ieri, sansele acestora sa scape cu viata au crescut.

Bogdan Petric a urmat cursurile liceale la Colegiul Tehnic „Alessandru Papiu-Ilarian” Zalau. Colegii acestuia spun despre el ca era un bun prieten, care nu crea probleme. La acelasi colegiu a absolvit, in urma cu trei ani, si Alin Manoila. Tanarul Dan Dida era student la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca. A absolvit cursurile liceale acum doi ani, la Colegiul National „Silvania” din Zalau.

Recomandari

Alte Articole