La sfârşitul săptămânii trecute, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale la regimul piscicol, jandarmii au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1100 lei.
Sâmbătă, 06.07.2019, în zona râului Barcău, pe raza comunei Boghiş, un bărbat de 64 de ani, domiciliat în localitatea susmenţionată, a fost sancţionat contravenţional pentru pescuit fără permis. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional şi pentru refuzul de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În aceeaşi zi, în zona lacului de acumulare Vârşolţ, un bărbat de 40 de ani, domiciliat în muncipiul Baia Mare, a fost sancţionat contravenţional pentru pescuit fără permis, în timp ce un altul, un bărbat de 19 de ani, domiciliat în comuna Horoatu Crasnei, a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea condiţiilor prevăzute în permis, acesta fiind depistat în timp ce pescuia cu un număr de şase lansete.
Tot sâmbătă, în zona râului Crasna, pe raza comunei Pericei, un bărbat de 33 de ani, domiciliat în judeţul Vaslui, a fost sancţionat contravenţional pentru pescuit fără permis.
De la începutul anului şi până în prezent, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii sălăjeni au aplicat un număr de 49 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 9000 de lei.
Zona centrală din municipiul Zalău, modernizată printr-un proiect finanțat din fonduri europene
Astăzi, 20 decembrie 2023, a fost demarată procedura de recepție a...
Deschide