Sancţiuni la regimul silvic, aplicate de poliţiştii sălăjeni

Tăiere ilegală şi furt de arbori la Jibou și Lozna

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au continuat şi la acest sfârşit de săptămână activităţile privind combaterea delictelor silvice, context în care au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale.

La data de 5 aprilie, poliţiştii au identificat patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, toate din judeţul Cluj, care au tăiat din pădurea, de pe raza comunei Almaşu, 21 de arbori nemarcaţi.

În cauză, poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25000 de lei, din care opt au fost aplicate la Legea 171/2010 privind regimul silvic şi patru pentru nerespectarea Ordonanţei Militare.

De asemenea, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic.

Totodată, două motofierăstraie folosite la comiterea faptelor au fost confiscate, până la finalizarea cercetărilor.

Recomandari

Alte Articole