Sălăjean condamnat la închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier

Un tânăr din Sălaj a fost condamnat la închisoare, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi urmează a fi transferat la penitenciar, în vederea executării pdepsei.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare, miercuri, 1 septembrie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Zalău, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Dobrin.

Acesta este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Faptele au fost comise la data de 23 martie 2021, cel în cauză fiind depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 108 D, prin localitatea Dobrin.

Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj şi urmează a fi transferat la penitenciar în vederea executării pedepsei.

Recomandari

Alte Articole