În fiecare an, la zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, creștinii prăznuiesc Rusaliile sau Pogorarea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Potrivit Scripturii, dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viața dumnezeiască și omenească a lui Hristos.
Preotul paroh din localitatea Șimișna, Claudiu-Vasile Căprar, a amintit în cuvântul de învățătură însemnătatea acestui praznic. ”Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin această extindere a vieții lui Hristos în noi. După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Au descoperit învățătura Mântuitorului și altor neamuri, în diferite limbi. Începutul a avut loc chiar în această zi, a Pogorârii Duhului Sfânt, când s-au făcut înțeleși de toți iudeii veniți la Ierusalim din tot Orientul”.
Tradiții de Rusalii
Sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de două zile. La fel ca și la alte sărbători creștine și de ziua de Rusalii se leagă o mulțime de tradiții și superstiții care diferă de la o regiune la alta a țării. În tradiția românească Rusaliile sunt ființe rele; de ziua lor, nu este bine să te scalzi, pentru că se spune că ești în pericol. De asemenea, se mai spune, că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala.
Pe Valea Someșului, la sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de spice de grâu, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, pentru că acestea au puterea de a alunga spiritele rele. După liturghia religioasă se sfințește apa (aghiasma mică) de către preot, după care credincioșii prezenți la slujbă iau apa acasă, cu care se aruncă pe semănături, pe culturi, în fântâni. După rânduiala bisericii, preotul Vasile Căprar însoțit de cântăreții de la strană, împreună cu toți credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie, au înconjurat lăcașul de cult de trei ori, pe care l-a sfințit; iar la final, credincioșii au sărutat Sfânta Evanghelie și au fost stropiți cu aghiasmă de către duhovnicul bisericii.
Duhovnicul satului, preotul Căprar, a îndemnat enoriașii, să nu ia apa sfințită acasă doar ca pe un simbol, ci ca o lucrare a Duhului Sfânt care are puterea de a vindeca. A mai amintit cum și-a arătat Dumnezeu puterea în cursul săptămânii când apele învolburate au făcut prăpăd în județul Sălaj, chiar în satul Șimișna, încercat de viituri.
Andreea POCOL