Reţinut de poliţiştii din Zalău pentru furt calificat

Un tânăr din Zalău, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, a fost reţinut de poliţişt, miercuri, 8 ianuarie a.c.

Din probatoriul administrat până în prezent, poliţiştii au stabilit că acesta, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, pe timpul nopţii, a comis nouă furturi din autoturisme. Au fost sustrase telefoane, tablete, rotopercutoare, truse de scule etc.

Prejudiciul cauzat în aceste fapte penale fiind de 13700 lei, din care s-a recuperat aproximativ 25%.

În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, tânărul a fost reţinut, miercuri, 8 ianuarie a.c., iar astăzi va fi prezentat Parechetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Recomandari

Alte Articole