Remat Zalau ramane cu cele doua seturi din Belgia

Campioana Romaniei a pierdut cu un categoric 0 – 3 al doilea meci sustinut in Liga Campionilor, desfasurat marti dupa-maiaza, in Sala Sporturilor “Lascar Pana” din Baia Mare.

Voleibalistii de la Remat Zalau au tinut pasul cu rusii de la Zenit Kazan in primul si ultimul set, la finalul carora scorul a fost 22 – 25. Setul doi a fost dominat de la un capat la altul de formatia oaspete, care s-a impus cu 25-16.

Echipa zălăuană nu a început rău meciul, chiar dacă oaspeţii au condus la ambele time-out-uri tehnice ale primului set, 7 – 8 şi 15 – 16. Rematul a egalat la 16, după care a preluat conducerea, iar la 18 – 16, antrenorul rus, Vladimir Alenko, a cerut primul time-out. Tot zălăuanii au fost cei care au punctat mai mult, ducând scorul la 21 – 18. Finalul însă a fost dezastruos pentru campioana României, care a reuşit să mai câştige un singur punct, în timp ce ruşii au punctat de şapte ori pe tabelă, adjudecându-şi actul întâi cu 25 – 22.

Setul doi a fost un simplu antrenament pentru echipa care în urmă cu trei ani câştigase Liga Campionilor. După 5 – 8 la primul time-out tehnic, moment în care Stoian i-a luat locul pe teren celuilalt ridicător, Sladecek, scorul a devenit 8 – 14, moment în care Mariusz Sordyl s-a văzut nevoit să ceară primul time-out. Diferenţa a fost de şapte puncte la al doilea time-out tehnic, 9 – 16, apoi s-a majorat la nouă puncte, 9 – 18, Sordyl cerând al doilea timp de odihnă pentru echipa zălăuană. Diferenţa era însă prea mare pentru a mai putea fi schimbat ceva pe tabelă, scorul final al setului fiind 16 – 25.

Începutul actului trei le-a aparţinut tot oaspeţilor, care au condus cu 8 – 5 la primul time-out tehnic şi 16 – 13 la cel de-al doilea. Zălăuanii s-au apropiat la un punct 16 – 17, iar blocajul reuşit de Dos Santos a readus în joc echipa zălăuană, scorul pe tabelă devenind 17 – 17. Rematul a reuşit chiar să preia conducerea, 20 – 19, moment în care Vladimir Alenko a solicitat timp de odihnă. A fost de bun augur pentru oaspeţi, ruşii întorcând rezultatul în favoarea lor, 22 – 23, după care au mai câştigat două puncte consecutive, scorul final fiind 22 – 25.

Tehnicianul Rematului, Mariusz Sordyl, a recunoscut la final superioritatea adversarului. “Am întâlnit o echipă foarte puternică, iar pentru noi a fost o experienţă nouă. Fiind un adversar foarte puternic, nu a fost posibil să trecem de el. Rezultatul primului set putea fi altul, dar ruşii s-au mişcat mai bine pe final. Chiar dacă nu au fost foarte mulţi fani, cei care au fost prezenţi au avut un rol important şi mă bucur că au ales să fie alături de noi. Vom încerca să jucăm mai bine în partidele viitoare”.

Vladimir Alenko a declarat că echipa pe care o conduce a fost mult peste campioana României, deşi tehnicianul rus a menajat o parte dintre titulari. “Sunt foarte mulţumit de rezultatul din acest joc. Am încercat să nu utilizez o parte din jucători, cei care sunt şi la echipa naţională, pentru că nu am vrut să-i solicit prea mult. După acest meci pot spune că am fost mult mai puternici decât Rematul”.

Celălalt meci din cadrul etapei a II-a, dintre VfB Friedrichshafen şi Euphonny Asse Lennik, a avut loc aseară, după închiderea ediţiei.

După două partide susţinute în Liga Campionilor, Remat Zalău are un singur punct acumulat, urmând ca în etapa viitoare să evolueze în deplasare, în faţa nemţilor de la VfB Friedrichshafen, conduşi de selecţionerul României, Stelian Moculescu, şi de zălăuanul Aurel Vlaicu. Meciul este programat în data de 14 decembrie.

Remat Zalău: Leonardo Dos Santos, Răzvan Mihalcea, Mozer Zoltan (cpt.), Peter Nagy, Joao Carlos Massinatori Dias, Michal Sladecek, Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Gjoko Josifov şi Andrei Stoian. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund)

Zenit Kazan: Valerio Vermiglio, Alexander Volkov, William Reid Priddy, Alexey Cheremisin, Alexander Gutsalyuk, Vladislav Babichev, Maxim Mikhailov. Au mai evoluat: Evgeny Sivozhelez, Yury Berezhko, Alexey Babeshin. Antrenori: Vladimir Alenko (principal), Alexander Serebrennikov (secund).

Recomandari

Alte Articole