Remat Zalău a terminat pe primul loc sezonul regulat al Diviziei A1

CS Remat Zalău – CSM Bucureşti 3 – 0 (24, 19, 20)
Campioana Remat Zalău a jucat “la relanti” în ultimul meci din sezonul regulat al Diviziei A1, învingând, chiar şi în aceste condiţii, cu 3 – 0 CSM Bucureşti, formaţie ce a terminat pe locul nouă prima parte a campionatului, poziţie pe care se afla şi înaintea ultimei etape. Chiar dacă nu mai avea nevoie de niciun punct pentru a fi sigură că termină pe primul loc sezonul regulat, având în vedere că Tomisul a pierdut un punct pe terenul Stelei, Remat Zalău a câştigat toate cele trei puncte puse în joc, în disputa de sâmbătă seara.
Primul set a fost disputat de la început până la final, cu multe răsturnări de scor, chiar dacă Rematul a condus la ambele time-out-uri tehnice, 8 – 7 ş 16 – 14. Zalăul s-a distanţat la un moment dat la trei puncte (19 – 16) moment în care antrenorul CSM-ului, Vincenţiu Dumitrescu a cerut primul time-out. Unul benefic pentru echipa sa, care a restabilit egalitatea la 20, relansând setul pe final. S-a mers cap la cap până la 24, după care zălăuanii au câştigat următoarele două puncte şi, totodată primul parţial, cu 26 – 24.
Şi începutul actului secund a fost destul de disputat. Rematul a avut 8 – 7 la primul timp tehnic de odihnă, iar la al doilea, oaspeţii au fost cei care au avut avans pe tabelă, 15 – 16. Campioana a punctat de trei ori consecutiv după al doilea time-out tehnic, ducând scorul la 18 – 16. S-a făcut apoi 20 – 19, scor de la care oaspeţii nu au mai câştigat niciun punct, Zalăul impunându-se la o diferenţă de şase puncte (25 – 19).
Chiar dacă la finalul ultimului set diferenţa a fost de cinci puncte, Rematul a condus pe tot parcursul setului. Echipa zălăuană a avut 8 – 4 şi 16 – 11 la cele două time-out-uri tehnice, iar la final scorul a fost 25 – 20.
Vincenţiu Dumitrescu, antrenor principal CSM Bucureşti: “Primul set a fost destul de disputat, dar ar fi trebuit să avem o concentrare mai bună pe finalul lui. În al doilea şi al treilea set echipa zalăului şi-a spus cuvântul prin valoarea jucătorilor şi pentru faptul că au jucat acasă, iar rezultatul este cel înregistrat pe tabelă. Suntem nemulţumiţi că am terminat pe locul nouă, pentru că obiectivul era 1 – 8. Vom analiza situaţia şi vom vedea ce trebuie făcut, ca în sezonul următorul să nu mai avem astfel de surprize neplăcute”.
Adrian Feher, libero Remat Zalău: “Nu a fost un meci greu, dar având în vedere că acest meci nu a mai contat pentru alcătuirea clasamentului la finalul sezonului regulat, probabil nu l-am tratat la fel de serios, iar acest lucru s-a văzut în unele momente. Până la urmă, rezultatul este unul normal, 3 – 0 şi aşteptăm încrezători următoarele meciuri. Sperăm al al treilea titlu consecutiv, dar va trebui să ne pregătim foarte serios pentru acest lucru. Sperăm să revină alături de noi şi jucătorii accidentaţi, pentru că în formula aceasta ne va fi tot mai greu să rezistăm”.
Liviu Ciupe, acţionar Remat Zalău: “A fost un joc mai disputat, dar rezultatul din final a fost cel la care ne aşteptam cu toţii. Nu ne va fi uşor în faţa celor de la CSMU Craiova, pentru că nu este o echipă confortabilă. Dacă vom trece de Craiova, ceea ce sunt convins că se va întâmpla, vom juca în semifinale cu Piatra Neamţ, apoi, în finală, cu Constanţa sau Dinamo. Sper însă să trecem cu bine peste toate jocurile şi să ne îndeplinim obiectivul propus, al treilea titlu de campioană. Am încredere în băieţi pentru că se pregătesc foarte serios la antrenamente”.
Remat Zalău: Laza, Mărieş, Terzis, Massinatori, Nagy, Paşcan, Feher – libero. Au mai evoluat: Stoian şi Ciupe. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund)
CSM Bucureşti: Andrieş, Didorciuc, Măcicăşan, Alecsandruţ, Prunişoară, Macovei, Ilie – libero. A mai evoluat: Teotoc. Antrenori: Vincenţiu Dumitrescu (principal), Dan Lăzărescu (secund).

Recomandari

Alte Articole