Pieton acroşat de un biciclist în Cheud

Un accident de circulaţie s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea Cheud. În eveniment au fost implicaţi un biciclist şi un pieton.

Din primele cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că la data de 17 aprilie 2021, ora 14.00, pe strada principală din localitatea Cheud, un bărbat de 54 ani, din comuna Năpradea, în timp ce se deplasa pe bicicletă, din direcția Cheud înspre Năpradea, a acroşat o femeie de 65 ani, care se afla în calitate de pieton pe partea carosabilă.

În urma impactului, femeia a fost rănită uşor, fiind transportată la spital, pentru investigaţii.

Participanţii la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, în cazul pietonului, rezultatul a fost negativ, iar în cazul biciclistului a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.

Recomandari

Alte Articole