Inspectorii din cadrul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Salaj au incheiat actiunea de prelevare a probelor serologice pentru depistarea eventualelor cazuri de pesta porcina, iar rezultatul a fost negativ, ne-a declarat directorul DSVSA Salaj, Mircea Martin. „Au fost prelevate peste 1.400 de probe de la animalele din exploatatiile profesionale sau din gospodarii si, urma testarii, nu au fost descoperite cazuri de imbolnaviri. Acesta este, de altfel, si obiectivul nostru”, a declarat Mircea Martin.

Potrivit sursei citate, un nou set de analize specifice va fi efectuat in primul trimestru al anului viitor, cand numarul de probe va fi intensificat. „Dupa acest nou set de analize, in luna martie va fi inaintat un raport Comisiei Europene privind situatia acestei boli in Romania. Ultimul caz de pesta porcina in Salaj a fost inregistrat in 2006”, a declarat Martin.

Actiunea sus amintita a fost dispusa de conducerea Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare pentru toate judetele tarii in scopul liberalizarii carnii de porc pentru comertul intracomunitar.

Recomandari

Alte Articole