Patru dosare penale au întocmit poliţiştii din Sălaj pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Primul dosar penal a fost întocmit de poliţiştii din Cehu Silvaniei. La data de 22 mai a.c., ora 19.45, un bărbat, din comuna Crasna, conducea un autoturism cu remorcă prin localitatea Cehu Silvaniei. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că cel în cauză nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

►La data de 23 mai a.c., ora 18.34, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie din comuna Băbeni, despre faptul că pe Drumul Naţional 1H, în localitatea Băbeni a avut loc un eveniment rutier.

Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a derapat şi a intrat în şanţ. La testarea cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

► O zi mai târziu (24 mai a.c., ora 14.28), pe strada Morii, din municipiul Zalău, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat din Zalău. Din verificări s-a stabilit că maşina era radiată din circulaţie, din data de 17 aprilie 2020.

►Ultimul dosar penal a fost întocmit de poliţiştii din cadrul Secţiei Ileanda. În noaptea de 24 spre 25 mai a.c., un bărbat din comuna Rus a fost oprit de poliţişti în timp ce circula pe Drumul Judeţean 108 S, prin localitatea Rus, cu o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu, iar la finalizarea cerdcetărilor, dosarele vor fi înaintate unităţilor de parchet competente.

Recomandari

Alte Articole