O femeie din localitatea Var, a fost sunată în 23 mai a.c., pe telefonul fix, de o persoană care s-a recomandat a fi poliţist şi care i-a relatat faptul că soţul ei a accidentat mortal o persoană şi este reţinut în biroul unui procuror, iar pentru eliberarea lui trebuie să plătească 3000 lei. Apelantul i-a solicitat femeii un număr de telefon mobil, pe care a sunat-o şi a ţinut-o la telefon aproximativ 2 ore (pentru a nu putea lua legătura cu soţul ei), timp în care a îndrumat-o spre o bancă din Jibou, de unde a trimis, prin Western Union, 3000 lei unui bărbat pe nume Stanciu Costin Ionuţ.Recomandări ale poliției:
Pentru a împiedica „documentarea” hoţilor despre familia dumneavoastră, fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
Primul sfat al poliţiştilor, pentru a evita o astfel de înşelăciune, este să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, dându-i un telefon. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul, nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi sunaţi pentru confirmare acolo.
Este adevărat că, din diferite motive, cum ar fi traume fizice sau emoţionale, vocea „rudei”/”fiului”/fiicei” care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată.
Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:
– În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări;
– Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale;
– Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale;
– De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, conform reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.
În niciun caz nu daţi crezare imediat unor poveşti anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.
Pentru prevenirea înşelăciunilor este absolut necesar:
– să verificaţi orice informaţie prin care vi se solicită telefonic să trimiteţi bani prin terţi/mandat poştal/ virament bancar unor rude, despre care vi se spune o poveste, de obicei impresionantă; sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie, cereţi sfatul unui poliţist sau apelaţi la telefonul de urgenţă 112;
– nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului;
– notaţi numărul de telefon de la care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi