Luminita Nemes, noul inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Salaj, a fost investita miercuri in functia publica de conducere de catre prefectul judetului Salaj, Vegh Alexandru. Noul reprezentant al institutiei a obtinut acest post printr-un concurs organizat, luna trecuta, de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, succedand-o in functie pe Daniela Biris.
Potrivit unui ordin al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, citit, miercuri, de catre prefectul Alexandru Vegh in fata angajatilor ITM Salaj, „incepand cu data de 2 decembrie 2011, doamna Elena Luminita Nemes se numeste in functia publica de conducere de inspector sef la Inspectoratului Teritorial de Munca Salaj”. Cu aceasta ocazie, prefectul a felicitat noul inspector sef, multumindu-i totodata fostului conducator al institutiei, Daniela Biris, pentru colaborarea de pana acum, in special pentru implementarea prevederilor noului Cod al Muncii. „Eu am incredere in Luminita Nemes, cu care am colaborat bine in functiile publice pe care le-a ocupat pana in prezent si sper ca va conduce si aceasta institutie cu demnitate si cu rezultate excelente. Multumiri Danielei Biris si succes in functia pe care o va ocupa in continuare in cadrul ITM Salaj”, a precizat prefectul Vegh Alexandru.
Luminita Nemes si-a facut, in fata noilor colegi, o scurta prezentare, precizand faptul ca a activat, circa 25 de ani, ca inginer dar a avut si atributii in activitatea de resurse umane in domeniul privat. „Eu doresc din partea dumneavoastra, in activitatea pe care o vom desfasura impreuna, colaborare, sinceritate, corectitudine si respect reciproc. Usa mea este deschisa pentru oricare dintre dumneavoastra si absolut orice probleme le vom discuta impreuna”, a precizat, la randul sau, noul inspector sef al ITM Salaj.
In ultimii doi ani, Luminita Nemes a lucrat in institutii publice judetene precum Directia de Munca si Prestatii Sociale, Agentia de Prestatii Sociale si, in ultima perioada, la Casa Judeteana de Pensii.