Nerespectarea culorii roşii a semaforului electric a lăsat peste 130 de şoferi fără permis de conducere în județul Sălaj

Peste 130 de conducători auto au rămas fără permisul de conducere ca urmare a nerespectării culorii roşii a semaforului electric. Doi dintre aceştia au fost implicaţi în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.

În perioada 1 ianuarie-31 iulie a.c., poliţiştii rutieri au organizat 32 de acţiuni ce au avut ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care încalcă regulile de circulaţie referitoare la semnificaţia culorilor semafoarelor electrice aflate în funcţiune.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute, în vederea suspendării, tot atâtea permise de conducere.

În perioada de referinţă, din această cauză, au fost înregistrate şi două evenimente rutiere cu pagube materiale.

Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul unui autovehicul care nu respectă semnificaţia culorii roşii a semaforului electric este sancţionat cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, respectiv 4-5 puncte amendă, iar ca măsură complementară, permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomandari

Alte Articole