Nagy Otto şi Adrian Todoran, primii campioni naţionali la karting, de după Revoluţie

Turda a găzduit la finalul săptămânii trecute “Gala Campionilor 2011”, la karting, eveniment la care au fost prezenţi patru sălăjeni, trei practicanţi de karting din Zalău şi unul din Şimleu Silvaniei. Au fost prezente echipajele clasate pe primele zece locuri la finaul sezonului trecut, printre care s-a aflat şi echipajul Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, alcătuit din Nagy Otto, Adrian Todoran, Biro Peter şi Biro Tamas. În total, au fost prezenţi 70 de piloţi de karting, plus antrenorii acestora. De menţionat că la finalul sezonului trecut, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei s-a clasat pe locul trei în clasamentul general, din 32 de echipaje.

Nagy Otto a fost premiat pentru titlul de campion naţional, câştigat la clasa 125 kz, în timp ce Adrian Todoran a devenit campion naţional la clasa mobra junior, 100 cmc, cei doi fiind primii campioni naţionali din Sălaj, la karting, de după Revoluţie.

Biro Peter a devenit vicecampion naţional la finalul sezonului trecut, la clasa mini, în timp ce fratele acestuia, Biro Tamas, s-a clasat pe locul trei la clasa 125 kz.

Dacă la fotbal, Zalăul şi Şimleu Silvaniei nu au putut ajunge la o înţelegere pentru a avea o echipă în Liga a II-a, iată că la karting şimleuanul Nagy Otto şi zălăuanii Adrian Todoran, Biro Peter şi Biro Tamas au reuşit să obţină două titluri naţionale, dar şi locul trei în clasamentul naţional pe echipaje, ceea ce spune multe, având în vedere că echipajul format din cei patru a depăşit echipaje precum cel din Iaşi, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Carei, Marghita şi Suceava, care au tradiţie în acest sport.

Recomandari

Alte Articole