Deputatul PNL, Mirel Talos, a reiterat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca retragerea din Parlament a demnitarilor USL nu inseamna, automat, si renuntarea la indemnizatia de parlamentar. „Legal, acest lucru nu se poate face. Vom primi in continuare indemnizatiile, insa le vom dona”, a explicat liberalul. Mirel Talos a subliniat ca ar prefera ca indemnizatia pe care o va incasa in perioada protestului parlamentar sa o doneze unui centru special de copii, astfel ca asteapta sugestii in acest sens. Liberalul a mai afirmat ca, in perioada protestului, nu va participa nici la sedintele plenului, dar nici la cele din comisii, astfel ca nu va semna nicio lista de prezenta. „Acest lucru nu inseamna pentru deputatii liberali un lux. Dimpotriva. Pentru multi dintre noi, care nu facem afaceri precum cei de la PDL, indemnizatia este singura sursa de venit pentru familiile noastre, deci greva este o privare de mijloacele curente de existenta, nicidecum un lux. Personal, nu am alta sursa de venit decat salariul, pe care probabil nu il voi mai avea pana la sfarsitul anului, fiind aproape sigur ca cerintele noastre nu vor fi acceptate de catre cei de la Putere”, a declarat Talos.
Parlamentarul salajean a cerut celor prezenti sa faca o comparatie intre situatia parlamentarilor opozitiei si cea a demnitarilor puterii care, potrivit unei stiri de televiziune, s-au semnat la plen, in condica, 170, insa in sala erau doar 70. „Nu cumva, pentru cei 100 care au indeplinit formalitatea de a semna si au plecat, este imoral sa incaseze indemnizatia? Atunci cand Roberta Anastase a furat votul la legea pensiilor, indemnizatia a fost luata de 170 de deputati sau de 80?”, s-a intrebat retoric deputatul liberal. Potrivit acestuia, protestul celor din opozitie este este un semnal dat opiniei publice ca institutia Parlamentului este calcata in picioare, in primul rand prin faptul ca votul dat de romani, in 2008, este rasturnat de parlamentarii traseisti ai UNPR, care sustin puterea pentru avantaje personale. „Conform votului dat de romani in 2008, USL ar trebui sa aiba majoritatea in Parlament, in timp ce rasturnarea acestui vot da semnalul unei puteri corupte care, culmea, vorbeste despre reforma statului”, a concluzionat parlamentarul.