Gheorghe Pop PSD Sălaj: Premierul Victor Ponta nu trebuie să demisioneze!

Senatorul social-democrat Gheorghe Pop, care conduce și filiala PSD din Zalău, susține că premierul Victor Ponta nu trebuie să demisioneze, pentru că șase milioane de români l-au votat. În plus, parlamentarul a subliniat într-un interviu pentru Transilvnia-tv.ro, că arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu nu va da „frisoane” pesediștilor.
Transilvania-tv.ro: Procurorii DNA au criticat sentința în prima instanță pentru Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare, precizând că este una simbolică. Cum vedeți apelul procurorilor anticorupție în acest caz?
Gheorghe Pop: După cum v-am mai declarat, cred că unele dosare ale procurorilor sunt ”simbolice”. În acest caz, nici n-ar trebui să existe pedepse. Sunt dosare instrumentate doar pentru a distruge viața și cariera unor oameni. Liviu Dragnea se face vinovat de organizarea campaniei electorale la scrutinul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Și eu aș putea fi acuzat de aceleași fapte. Sunt președinte de organizație, prin urmare este firesc să ne implicăm în derularea campaniilor. De ce nu sunt acuzați și liderii PDL sau PNL?! Ei au făcut atunci anticampanie. Însuși Traian Băsescu ne vorbea zilnic de la garaj în acea perioadă… Numai Dragnea este singurul infractor ai ultimilor 25 de ani care a organizat campanii electorale…
Transilvania-tv.ro: Premierul Victor Ponta este singurul șef de Guvern în funcție din istoria României trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție. Cu toate că faptele de care este acuzat le-a comis înainte de a fi prim-ministru, considerați că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze şi din fruntea Executivului?
Gheorghe Pop: Nu. Nu are motive să-și de-a demisia, pentru că este poate cel mai legitim Prim-ministru al României. Dacă sunt câțiva trâmbițași de serviciu care-I cer demisia, alte 6 milioane de români i-au acordat încrederea să rămână în funcție și să continue lupta cu PDL (PNL).
Transilvania-tv.ro: După apreciarea dvs, ar trebui ca PSD să se retragă în opoziţie înaintea alegerilor, aşa cum a făcut şi în anul 2009? Aţi recomanda o astfel de strategie?
Gheorghe Pop: Nu. Retragerea ar fi un pas inoportun, pentru că nu cred că am greșit cu nimic față de oameni corectând atât de multe nedreptăți ale sistemului otrăvit dinainte de 2012. Mai avem foarte multe lucruri bune de realizat în perioada imediat următoare, deloc populiste, ce nu pot fi catalogate pomeni electorale.
Transilvania-tv.ro: Cum credeți că ar trebui să gestioneze instituțiile chestiunea refugiaților?
Gheorghe Pop: Dacă toate autoritățile competente își vor face datoria ca la carte, nu există motive de îngrijorare pentru starea de sănătate a românilor. Trebuie să tratăm cu maximă responsabilitate problema imigranților, fără isterie și panică. Nu ne va ajuta la nimic. Dimpotrivă..
Transilvania-tv.ro: Colegul dvs din coaliția de guvernare, deputatul UNPR Florin Gheorghe a declarat că „Victor Ponta trebuie să plece, așa se întâmplă într-un stat democratic” adăugând că „pentru imaginea României în lume, premierul ar trebui să facă un pas înapoi, fiindcă e primul premier, aflat în funcţie, în postura de trimis în judecată”. Există tensiuni în coaliție?
Gheorghe Pop: Punctual, aici discutăm de opinii, nu de tensiuni. Da, Ponta este primul premier din istorie trimis în judecată, dar pentru fapte ce nu le-ar fi comis în perioada exercitării funcției și căruia instanța i-a stabilit cel mai scurt termen pentru prima ședință de judecată. Poate am dat de gândit unora cu această afirmație. Imaginea României în lume este mult îmbunătățită față de alte perioade post-decembriste. Dacă strică ceva la imaginea României, sunt multele plângeri depuse la parchete din 2012 încoace rămase fără răspunsuri.
Transilvania-tv.ro: Imaginea primarul suspendat al capitalei, Sorin Oprescu, este asociată mai degrabă cu cea a social-democraților, fiind și membru PSD. Reținerea acestuia de către procurorii DNA, a provocat „frisoane” în rândul PSD?
Gheorghe Pop: Sorin Oprescu a fost membru PSD. Reținerea sa nu cred că a provocat frisoane, pentru că nu sunt motive. Mai degrabă uimire, pentru că Sorin Oprescu este o personalitate a politicii românești, un bun gospodar pentru Capitală, care beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Transilvania-tv.ro: Vizați o candidatură anul viitor pentru administrația publică locală?
Gheorghe Pop: Trebuie să recunosc faptul că atât colegii mei din PSD, cât și simpli oameni din Zalău, m-au îndemnat să candidez pentru fotoliul de primar al Municipiului reședință de județ. Ceea ce mă onorează și le mulțumesc pe această cale pentru încredere. Știu însă că nu aș reuși să satisfac într-un timp foarte scurt așteptările și cerințele oamenilor. Nu pot să promit și să-i dezamăgesc! Primăria Zalău are datorii ce vor trebui achitate în zeci de ani, iar resursele financiare sunt limitate. S-au realizat haotic câteva proiecte, lucruri ce vor trebui corectate. S-a dus o bătălie politică total inutilă între actuala conducere a Primăriei Zalău și restul instituțiilor. Eu, atât cât am putut, am sprijinit proiectele Municipalității și o voi face în continuare, indiferent de numele primarului din 2016 încolo. În acest moment cred că pot să-i ajut mai mult pe oameni din postura de parlamentar.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole