Microbuzele scolare au intrat in posesia primariilor

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj a predat primariilor, in cursul zilei de ieri, cele cinci microbuze scolare marca Ford 16+1, destinate transportului elevilor catre si de la scoala. Masinile au ajuns la finele saptamanii trecute in judet, fiind alocate printr-un program al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, intitulat „Microbuze scolare” si finantat din resurse guvernamentale.

Inspectorul scolar general al ISJ Salaj, Ioan Abrudan, a declarat, ieri, in cadrul intrunirii de predare-primire a microbuzelor scolare, ca acestea sunt masini noi, moderne, cu un grad ridicat de siguranta si confort. „Microbuzele scolare au fost repartizate in functie de cererile depuse de primarii. Aceste solicitari au fost onorate in functie de numarul ridicat de elevi care trebuie transportati de la domiciliu la scolile unde invata”, a precizat Ioan Abrudan. Potrivit sursei citate, nevoia asigurarii transportului elevilor a survenit comasarii unitatilor de invatamant, in vederea scaderii sau chiar eliminarii invatamantului simultan.

Microbuzele scolare vor asigura transportul elevilor de la scolile gimnaziale din comunele Hida, Creaca si Cristolt, de la Grupul Scolar „Cserey-Goga” din Crasna, precum si elevii Liceului Reformat „Wesselenyi” din Zalau.

In prezent, pe drumurile judetului Salaj circula 80 de microbuze care asigura transportul elevilor catre si de la scoala. Reprezentantul invatamantului salajean nu neaga faptul ca ar mai fi nevoie de microbuze scolare in judet. Programul initiat de Ministerul Educatiei se deruleaza incepand cu anul 2006.

Recomandari

Alte Articole