Medic specialist interne cu pregătire în Charleroi – Belgia, la cabinetul cu aceeași specialitate din Șimișna! (VIDEO)

Sistemul sanitar din Șimișna – Sălaj este acum complet, după ce în dispensarul uman situat lângă primăria comunei, este un cabinet medical – medicină de familie, o farmacie dar și un cabinet stomatologic. Însă de aproape un an de zile, în aceeași clădire, există și un cabinet medical individual medicină internă modern, cu aparatură de ultimă generație, și o doctoriță de primă mână cu pregătirea în Belgia, laborator pentru recoltarea probelor biologice, de toate acestea au parte pacienții care-i trec pragul.

De altfel, pentru persoanele cu probleme medicale de pe Valea Someșului, „fuga” până la o clinică de specialitate până în cel mai apropiat oraș, nu mai constituie o problemă. Colacul lor de salvare este acum în Șimișna, pentru că de aproape un an de zile, a fost inaugurat un altfel de cabinet. La cabinetul medical de interne din Șimișna, ajung deja pacineți din localitățile învecinate dar sunt așteptați și din alte județe.

Deși este medic specialist interne și rezident în ultimul an de pregătire în gastroenterologie, Ioana Mariana Marchiș lucrează în trei locuri iar ultimul an de pregătire l-a efectuat în Belgia. „Momentan lucrez la clinica privată Sanovil Bistrița unde activez trei – patru zile pe săptămână, la clinica medicală III ca și rezidentă în Cluj-Napoca; am mai lucrat și în Zalău la Salvosan Ciubanca, în Cluj și ultimul an de pregătire a fost în Belgia aproape de Charleroi – Bruxelles”. Doctorița susține că în localitatea natală – Șimișna, lucrează de un an de zile. „Am început demersurile în luna august dar am început abia la 1 noiembrie” a declarat într-un interviu pentru Transilvania-tv.ro, Ioana Marchiș.

Doctorița Marchiș spune că fiind foarte prinsă cu activitatea de medic în Bistrița–Năsăud, Cluj-Napoca, în Șimișna vine o dată la două săptămâni, iar de pacienți nu duce lipsă, îi trec pragul bolnavi chiar și din zonele învecinate; cât privește costurile pe care le practică, dr. Marchiș spune că sunt acceptabile, chiar foarte mici. „Aici la Șimișna, pentru că nu-mi permite timpul mai mult, vin doar o dată pe săptămână sâmbăta sau la două săptămâni, depinde de situație. Cei mai mulți pacienți sunt din Șimișna, Hășmaș, Rus, Buzaș, Gâlgău. Costurile sunt pe jumătate decât cele practicate la oraș” a precizat ea.

Dr. specialistă în interne, a mai spus că pentru a trata pacienții cu probleme de sănătate, cabinetul este dotat cu ecograf, electrocardiografie, sonda Doppler, spirometrie. În schimb, nu există deocamdată, radiologie și nici tomograf. „Ecograful cu care putem face ecografii abdominale care are două sonde: una conversă pentru abdomen, sondă liniară pentru părți moi sau vase, artere, vene. Putem vedea varice, tromboze, tiroida, carotite – vase care pleacă de la inimă la creer. Dar ecografii cardiac nu pot să fac aici deocamdată. Electrocardiografia – practic este pentru a evalua funcționalitatea corpului. Mai avem și sonda doppler care este cumva echivalentul vechiului oscilometru – pentru a evalua circulația arterială a picioarelor. În plus, la explorările paraclinice ce țin tot de societatea internă mai avem și spirometrie, adică de a evalua capacitatea funcțională a plămânului. Nu avem aici serviciu de radiologie, radiografii nu putem face și nici tomograf” a dezvăluit Ioana Marchiș.

De asemenea, medicul specialist interne ne-a dezvăluit că pentru recoltarea probelor biologice ale pacienților în caz de necesitate, vine o dată pe lună vinerea un asistent laborant din Zalău, iar rezultatele sunt trimise prin intermediul internetului medicului. „Avem o colaborare cu laboratorul de la Salvosan de la Zalău. Un asistent de la laborator vine periodic o dată pe lună, însă la nevoie dacă sunt cereri, dânsul poate veni și mai des pentru a recolta probe, le transportă în condiții optime cu mașina la laboratorul central și acolo se lucrează. Rezultatele, teoretic, le primim și în original, dar mai rapid și prin intermediul internetului, prin mail” a adăugat dr.

Ioana Marchiș ne-a dezvăluit că una dintre pasiunile ei este endoscopia, iar visul ei este de a avea și în Șimișna un laborator de endoscopie pentru a ajuta cât mai mulți bolnavi. „Fiind rezident în ultimul an de gastroeterologie și una din pasiunile mele este endoscopia, visul meu este să avem chiar și la Șimișna de ce nu, un laborator de endoscopie în ceea ce privește gastroscopia și colonoscopia. Mai ales că, după 50 de ani, ar trebui să insistăm pe partea de screaning a cancerului de colon rectal pentru că acest cancer e destul de frecvent și în zonă fiind populație mai mult vârstnică, de cele mai multe ori de aici se pleacă doar cu complicație. Cancerul la colonul rectal se dezvoltă din polipi, polipii apărând pe colon, iar această boală diagnosticată la timp, se poate rezolva radical, ai scos polipul și practic, ai scos un posibil viitor cancer” a mai declarat de specialist interne.

Valer Pop unul din pacienți, ne-a declarat că este pentru a treia oară când vine la cabinetul individual de interne din Șimișna, și s-a arătat mulțumit de felul în care l-a tratat dr Ioana Marchiș. „Să știți că sunt foarte mulțumit, e un medic foarte bun chiar dacă pare tânără; mi-a făcut ecografie, mi-a dat tratament, am făcut analize. Eu am fost operat cu câțiva ani în urmă la stomac, acum, după tratamentul pe care mi l-a dat, mă simt foarte bine. Sugerez și altor bolnavi să vină aici, pentru că nu are rost să cheltuiască bani pe la oraș, că dânsa nu percepe taxe mari, în plus e specialistă” a spus Pop vizibil mulțumit.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole