Mai multi maramureseni "tepuiti" de o firma din Simleu

Administratorul unei societati comerciale din Simleu Silvaniei este acuzat de mai multi maramureseni ca acesta le-ar fi promis acordarea unor imprumuturi de pana la 20.000 de lei, cu dobanda avantajoasa, dar care nu le-a mai acordat banii solicitati dupa ce au platit unele rate in avans. Ramasi fara imprumuturi, dar si fara banii scosi din propriile buzunare, oamenii au reclamat firma la Protectia Consumatorilor Maramures.

Comisarul sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Salaj, Claudiu Silaghi, ne-a delarat ca a fost informat de catre colegii de la structura maramureseana despre activitatea acestei firme, urmand a-i pune la dispozitie toate detaliile legate de acest caz. „Am fost anuntati de colegii nostri despre anumite nereguli depistate la punctul de lucru din municipiul Baia Mare, al firmei din Simleu Silvaniei. Urmeaza sa primim toate informatiile legate de acest caz, dupa care vom efectua un control la sediul societatii comerciale din Simleu”, a declarat Claudiu Silaghi.

In fapt, pentru a putea contracta imprumuturile avantajoase, persoanele in cauza trebuiau sa se angajeze la plata unor rate in avans. Fara sa se uite la clauze, acestea au incheiat contracte cu societatea al carei punct de lucru este pe strada George Cosbuc din Baia Mare, la numarul 12.

Din cele reclamate de cativa baimareni, se pare ca pentru a beneficia de acest imprumut, creditorii trebuiau sa plateasca o taxa de inscriere de 600 de lei si ulterior o rata lunara de aproximativ 300 de lei.

Comisarii maramureseni au remarcat, insa, ca persoanele interesate de imprumut nu aveau garantia ca vor primi vreodata banii, deoarece in materialul de informare s-a precizat ca „primirea banilor se face printr-o tragere la sorti in mai multe judete la care participa toti cei care s-au inscris in evidentele firmei”, ulterior fiind desemnat un singur castigator. Pana la ora actuala, au fost identificate aproximativ 20 de maramureseni care au semnat contracte de imprumut, insa numarul clientilor ar putea fi mult mai mare.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, ne-a comunicat ca pana la aceasta data nu au fost sesizati cu privire la acest caz. A afirmat, totusi, ca un mod de operare asemanator a fost depistat si la o firma din judetul Cluj, dupa ce un salajean a depus o plangere ca ar fi fost inselat la incercarea de a contracta un imprumut „avantajos.

Recomandari

Alte Articole