Dacă în sezonul trecut, la prima participare în Champions League, campioana CS Remat Zalău a terminat pe ultimul loc în grupa D, câştigând un singur set, formaţia de la poalele Meseşului s-a clasat în acest sezon pe locul trei în Grupa B, obţinând calificarea în sferturile de finală ale Cupei CEV. Echipa pregătită de polonezul Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie a obţinut patru puncte în acest sezon, după ce a câştigat un punct, în deplasare, în faţa belgienilor de la Euphony Asse Lennik, iar în meciul retur, la Baia Mare, a dispus de aceştia cu un categoric 3 – 0. Din păcate, zălăuanii nu au avut parte de noroc la tragerea la sorţi din sferturile de finală ale Cupei CEV, Remat evoluând împotriva italienilor de la Acqua Paradiso Monza, una dintre favoritele la câştigarea trofeului. Echipa zălăuană a pierdut ambele manşe, scorul general fiind 1 – 6.
Fostul preşedinte al campioanei Remat Zalău, Liviu Ciupe, care este şi acţionarul clubului, ne-a declarat că echipa zălăuană a obţinut cam tot ce se putea în actualul sezon al cupelor europene. „Din punctul meu de vedere echipa şi-a facut datoria la parametri maximi. Tot ce ne-am propus până în acest moment s-a realizat. În campionatul intern, echipa a fost tot timpul pe primul loc, iar în cupele europene ne-am propus să terminăm pe locul trei în grupele Champions League şi să jucăm în CEV Cup, ceea ce am şi ralizat. Sigur că am avut şi ghinion, pentru că am prins o echipă care nu a pierdut niciun meci. Dacă ne pregătim la anul pentru altceva vă garantez că vom reuşi. Întotdeauna trebui să stabilim nişte ţinte pe care le putem atinge. Întotdeauna este loc de mai bine, dar în acest an nu ştiu dacă se putea obţine mai mult. Oricum, conducerea clubului şi sponsorii care sunt alături de noi sunt mulţumiţi de ce a realizat echipa în acest an în cupele europene”, a precizat Ciupe.
Directorul general al grupului de firme Rematinvest nu a dorit să comenteze prea mult schimbările din ultima perioadă, de la Tomis Constanţa, precizând însă că pentru formaţia zălăuană era mai benefic dacă cei doi antrenori bulgari, Stoev şi Karagyozov, şi liberoul Ivanov ar fi părăsit echipa înaintea meciului direct, desfăşurat în 12 februarie şi încheiat cu victoria clară a constănţenilor, 3 – 0. „Nu mă interesează ce este în curtea altuia, mă interesează doar ce se întâmplă în curtea Rematului. Trebuie să ne vedem doar de jocul nostru. Dacă vom practica un joc frumos sunt convins că vom realiza ceea ce ne propunem. Nu ştiu cât de mult ne favorizează acele schimbări. Era bine dacă acele modificări aveau loc înainte de meciul direct cu noi”, a mai afirmat fostul preşedinte al campioanei.