Infracţiuni rutiere comise pe șoselele din Sălaj, în ultimul weekend

În data de 7  iunie 2013, ora 12.00, poliţiştii Biroului Rutier Zalău l-au identificat în trafic pe Z. Ioan, 37 ani, din localitatea Runcu Salvei, judeţul Bistriţa Năsăud, care conducea o autoutilitară pe bulevardul Mihai Viteazul, ce avea aplicate, în locurile special amenajate, plăcuţele cu numărul de înmatriculare emise de Germania. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoutilitara este neînmatriculată, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare nu aparţineau acelui autovehicul.

În data de 7 iunie 2013, ora 17.00, poliţiştii de siguranţă publică zălăuani l-au identificat în trafic pe C. Vasile, 51 ani, din Zalău, care conducea pe strada 22 Decembrie 1989 din Zalău, o autoutilitară ce avea aplicate în locurile special amenajate plăcuţe cu număr provizoriu de înmatriculare. În urma verificărilor, s-a constatat că autoutilitara este neînmatriculată, iar plăcuţele cu numărul provizoriu de înmatriculare aparţin altui autovehicul.

În data de 8 iunie 2013, ora 2.09, poliţiştii Biroului Rutier l-au identificat în trafic pe P. Vladimir, 19 ani, din Popeni, care conducea un autoturism pe bulevardul M. Viteazu din municipiu, având o îmbibaţie alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În jurul orei 5.10, poliţiştii de siguranţă publică din Zalău l-au identificat din nou pe tânăr în trafic, la volanul autoturismului său, deşi dreptul de a conduce autovehicule îi fusese suspendat pentru alcool.

 În data de 7 iunie 2013, ora 10.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ileanda au identificat şi oprit în trafic pe L. Armănuţ, 35 ani, din Ileanda, în timp ce conducea pe DJ 110 C, mopedul proprietate personală, care nu era înmatriculat sau înregistrat în circulaţie. Totodată, conducătorul mopedului nu poseda permis de conducere valabil pentru nici o categorie.

 În data de 7 iunie 2013, poliţiştii din Cuzăplac l-au surpins în trafic pe D. Andrei,  25 ani, din Aghireșu, judeţul Cluj, în timp ce conducea un moped, fără a fi înmatriculat sau înregistrat și fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie.

În data de 7 iunie 2013, ora 21.07, poliţiştii din Cehu Silvaniei l-au depistat în trafic pe R. Robert, 41 ani, din Leşmir, în timp ce conducea o autoutilitară, având o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/­l alcool pur în aerul expirat.,

În  data de 9 iunie 2013, în jurul orei 8.40, pe bulevardul M. Viteazu, O. Florin, 28 ani, din Zalău, a condus un autoturism, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule în România.

 În data de 9 iunie 2013, în jurul orei 3.55, pe bulevardul M. Viteazu din municipiu, C. Gheorghe, 50 ani, din Zalău, a condus un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Recomandari

Alte Articole