Incendii în Zalău, Ileanda și Hereclean

Ieri după  masă , Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat să  intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la vegetaţie uscată  pe un teren de pe strada Fabricii din Zalău. Incendiul a fost generat de către o persoană necunoscută, focul a mistuit aproximativ 0,8 ha de vegetaţie uscată.

Ieri, la ora 17.44, Garda de intervenţie Ileanda, a fost solicitată să intervină pentru a stinge un incendiu la o anexă gospodărească (şură) din localitatea Valea Hranei.

Proprietarul gospodăriei a executat lucrări de igenizare prin arderea pănuşilor lângă anexa gospodărească, generând accidental incendiul. Au ars circa 100 metri pătraţi de acoperiş, 3 tone plante furajere, 700 kg de grâu şi 200 kg de porumb. Din fericire au fost salvate 2 animale (un bivol şi un viţel) intervenind şi SVSU Zalha.

Azi dimineaţă, pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge incendiul izbucnit la un autoturism în localitatea Hereclean. Din fericire proprietarul a reuşit să stingă focul cu stingătorul înainte ca acesta să se extindă ne mai fiind necesară intervenţia pompierilor.

Recomandari

Alte Articole