În Zalău începe demolarea punctelor termice aflate în stare avansată de degradare

Punctele termice aflate în stare avansată de degradare vor fi demolate, iar primele construcții vizate sunt PT 35 – str. Dacia și PT 14 – str. Lct. Col. Teofil Moldoveanu, în locațiile respective fiind amenajate locuri de parcare.

Totodată, în vederea amenjării de parcări, în zonele din municipiu în care sunt programate lucrări de modernizare au fost demolate și o parte din garaje, urmând ca aceaste acțiuni să continue.

De asemenea, odată cu lucrările de investiții la proiectele de mobilitate urbană (pe străzile Simion Bărnuțiu, Voievod Gelu, Gheorghe Doja, Avram Iancu, Corneliu Coposu, 22 Decembrie 1989) vor fi amenajate și suplimentat numărul de parcări.

“Numărul parcărilor din municipiu este încă insuficient față de nevoile existente, chiar dacă, comparativ cu anul 2016 a fost suplimentat cu 1590 de locuri. Problema locurilor de parcare este o preocupare constantă a conducerii Primăriei Municipiului Zalău, motiv pentru care avem în vedere inclusiv amenajarea unor parcări subterane și supraetajate.”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Recomandari

Alte Articole